o povestire scrisă în stilul lui
J. Bunyan şi C.S. Lewis
Motto: Dacă vei citi istoria, vei vedea că cei care au făcut cel mai mult pentru lumea aceasta sunt cei care s-au gândit cel mai mult la lumea de dincolo. - C.S. Lewis -
Scena 1
La o răspântie de drumuri. În prim plan un personaj care aleargă şi se apropie de o intersecţie.
Drumurile din planul secund sunt întortocheate şi par că vin de nicăieri şi nu se poate vedea unde duc. Dintr-o parte un alt călător se apropie. Pare să fredoneze o melodie.
- Sunt Viaţa... mă duc... alerg... şi trec
- Încotro? Unde te duci?
- Nu ştiu... Pur şi simplu... mă duc...
- Şi de unde vii?
- Nu ştiu... Pur şi simplu... vin... alerg... mă duc.
- Atunci hai cu mine pe drumul ăsta.
Şi uite cum Viaţa şi cu Sensul încep să meargă pe acelaşi drum.
- Mă uit la tine, parcă ai şti unde te duci, spuse Viaţa.
- Vezi tu, toate trebuie să aibă un sens. Orice cauză are un efect şi orice efect are o cauză. Tot ce există are un scop iar scopul dă sens la tot ce există. Vezi drumul pe care mergem? Eu sunt sigur că vine de undeva şi duce în altă parte. Drumul pe care mergem spre exemplu este drumul regal. El duce chiar la Cetatea de Sus. Tot Regele a fost cel care a poruncit nu doar aducerea la existenţă a acestui drum dar tot la porunca lui s-au plantat şi florile şi iarba şi copacii. De fapt, totul e al lui. Şi mai e ceva...Dacă te uiţi cu atenţie vezi ceva din gusturile şi aşteptările lui.
- Ce frumos vorbeşti... De unde ştii atâtea? Îl cunoşti pe Rege?
- Aş putea spune că da, cu toate că multă lume caută să mă contrazică. Am la mine un sul cu Scrierile Vechi. Îl am de la Ceata Înţelepţilor. Aici se scrie despre Rege şi regat, despre supuşi, despre Marele Război şi despre planurile de viitor. Regele a transmis sfaturi, porunci, învăţături şi mai mult decât orice s-a descris pe sine în Scrierile Vechi pentru a putea avea deplină încredere în El..
- Totuşi nu cred că Regele este chiar aşa cum îţi place ţie să îl descrii. L-ai văzut tu vreodată? Ai discutat tu cu el? S-ar putea să fie doar proiecţia propriilor tale aşteptări. Dacă regele a făcut totul de ce sunt drumurile atât de întortocheate? Dacă regele este bun de ce sunt tâlhari la drumul mare şi drumul plin de gropi?
-Vezi tu dragă Viaţă, lucrurile sunt mai complicatedecât la prima vedere. Noi de fapt acum nu mai suntem în regatul lui. Acest ţinut a fost rupt de împărăţie. Şi cred că ai putut observa ceva... Nu toate drumurile sunt drepte.
- Sunt drumuri drepte? întrebă mirată Viaţa...
- Păi da... acesta pe care mergem e drept. Dar multe sunt întortocheate pentru că Malcifer a căutat să creeze diversiune pentru a-l învinge pe Rege.
- Ai spus ceva de melifer?
- Nu... a... nu ştii... Malcifer e un vechi slujitor al Regelui şi fost prieten cu Prinţul... el a produs mult rău.
- Măi dar multe mai ştii... Ce mă bucur că merg cu tine. Parcă acum văd lumea cu alţi ochi.
- Sulurile dragă... scrierile vechi...
Scena 2
Multă gălăgie. Muzică şi veselie. Mergând ei aşa... au dat de un bâlci. Viaţa încântată imploră pe Sens:
- Sensule hai să intrăm, hai, te rog...
Viaţa era încântată până în al noulea cer.
- Aici găseşti orice Sensule... orice... Absolut orice.
Viaţa aleagă prin bâlci încântată de tot ce vede. Cumpără tot ce poate. Într-un final cei doi ies pentru a continua drumul.
- De ce taci Sensule?
- Sunt trist de tristeţea care va veni peste tine. Chiar nu ai văzut că tot ceea ce ai cumpărat nu erau decât baloane de săpun şi fum împachetat? Tot ceea ce ai cumpărat nu e decât nimic.
Viaţa bagă repede mâna în traistă. Caută... Da... nimic. Chiar nimic.
Urmează o perioadă de tăcere. Viaţa se simte ruşinată de ceea ce făcuse. Se comportase fără minte. Parcă uitase complet de ce mergea pe acel drum.
- Hai să ne oprim să înnoptăm aici, spuse după o lungă tăcere Sensul.
Scena 3
Noaptea. Se aud greierii. Cei doi privesc stelele.
- Sensule, şi zici că ai Sulurile Vechi la tine?
- Dă-mi şi mie să citesc. Vreau şi eu să ştiu câte cunoşti tu.
- Ţi le dau cu plăcere, dar nu uita, o să afli lucruri care te vor tulbura.
Viaţa continuă să citească. Îşi muşcă buzele. Îşi freacă mâinile. Plânge. Într-un final îl trezeşte pe Sens.
- De ce nu mi-ai spus că Prinţul m-a căutat? (Într-adevăr Prinţul se deghizase în cerşetor pentru a readuce pe captivi, printre care şi Viaţa în Cetatea de Sus, acolo unde-i era locul. Prin el au venit ultimile suluri, şi tot el ne-a spus totul despre Rege.)
- E adevărat că este fratele meu? E adevărat că Regele e tatăl meu? De ce nu mi-ai spus totul? De ce?
- Simplu: pentru că toate au vremea lor şi pentru că acestea trebuia să le descoperi singură. Şi mai sunt o mulţime de lucruri pe care va trebui să le afli.
Viaţa nu putu să închidă un ochi, abia aştepta acum să ajungă acasă. Cetatea de Sus e casa ei...
Scena 4
Dis-de-dimineaţă plecară din nou la drum.
Viaţa mergea cu paşi mari, fredonând ea un cântec de data aceasta. (Merg spre caaasă... M-aşteaptă taaatăl....) Numai că drumul devine din ce în ce mai gloduros, copacii nu mai au frunze şi iarba este pârjolită. La un moment dat, Viaţa se opri din fredonat.
- Ce se aude? Ce sunt gemetele astea?
- Unde suntem?
- În Valea Umbrelor...
- Ne-am rătăcit? Mai suntem pe drumul regal?
- După cum se vede toate drumurile ajung pe aici...
- Chiar şi cel drept?
- Da.
- Dar aici toată lumea e oarbă.... Şi cât necaz din acest motiv. Se întâmplă că se omoară între ei, fură, mint, înşeală, totul numai ca cineva să fie mai mare decât celălalt, căutând poziţia de Cel-mai-mare-dintre-orbi. Dar când unul devine şef, se întâmplă că mulţi care îl urmează să piară prin prăpăstii şi hăuri alături de el.
- Asta nu e drept. De ce nu face Regele ceva? De ce nu intervine?
- Păi tocmai e pe cale să intervină. Regele aşteaptă ca noi doi să îi salvăm.
- Da? Păi cum?
- Aşteaptă să ne dăm lor ca ei să aibă o viaţă plină de sens.
Aici Viaţa amuţi. La un astfel de răspuns chiar nu se aştepta. După exaltarea că va merge spre casă asta era ca un trăsnet din cer. Se simţea chiar un pic înşelată. Forţată chiar. Păi dacă ştia aşa...
După un timp de tăcere cu lacrimi în ochi spuse:.
- Asta nu pot să o fac. Eu tocmai am găsit calea spre casă. Şi dacă aş face asta te-aş putea pierde pe tine, Sensul meu...
Cu toate acestea, gândul că regele are aşteptări atât de mari cu privire la ea nu îi dădea pace.
De dragul prieteniei lor, şi din dragoste pentru Rege, atinşi de mila pentru cei în suferinţă, Viaţa şi Sensul se uniră în sacrificiu iar din contopirea lor se născu o străfulgerare de lumină. Întreaga Vale se umplu de mici globuri de lumină. Fiecare persoană care descoperea globurile de lumină ce ţâşneau din unirea Vieţii cu Sensul devenea ea însăşi o călăuză spre o sursă de lumină în Valea Umbrelor căutând orice mijloc de a scoate pe alţii din acea vale blestemată.
Aşa se face că în final, mulţi dintre locuitorii Văii prin intermediul globurilor de lumină au primit noi vieţi pline de sens. Tineri şi bătrâni, adulţi şi copii prindeau noul sens al vieţii şi porneau pe calea spre Cetatea de Sus ieşind din Valea Umbrelor.
Scena finală:
La graniţă, gata de a ajunge în Ţara Minunată. Refugiaţii din Valea Umbrelor se îmbulzesc să intre în Noul Regat. Armatele lui Malcifer îi urmăresc pentru a-i reîntoarce în Vale.
Marele Gardian anunţă: Fiţi liniştiţi şi veţi vedea izbăvirea! Fiecare să stea la locul lui. Aici nu vor intra decât cei a căror viaţă e plină de sens.
La auzul acestor cuvinte Viaţa făcu cu ochiul Sensului. A meritat tot sacrificiul. A meritat...
Marius Necula, Cernica, 30, iulie, 2008
