vineri, 31 iulie 2009

O pâine - iubire

Erau cam 10 persoane in gara si fiecare privea tragedia micilor vagabonzi ca si cum n-ar fi fost si tragedia lui.Cei doi copii incercau sa-si construiasca destinul fara sa ceara ajutor si fara sa se planga.Unul dintre calatori s-a ridicat si le-a adus copiilor cate o felie de paine si cate o chifteluta.Copiii,flamanzi,au primit darul nesperat cu maini murdare si cu ochi aprigi,fara timiditate,fara rusine,fara sa ceara.
Cel mic dintre baieti a luat chifteluta cu o manuta si felia de paine cu cealalta manuta.A muscat din chifteluta aceea si,spre marea uimirea tuturor,a scuipat repede,aruncand cat colo ceea ce mai ramasese.Oare cel mare va manca?...Stii ce a facut?Fara sa priveasca spre cel mic,a facut exact acelasi lucru:a muscat din chifteluta si imediat dupa aceea,a scuipat,stergadu-si limba cu maneca puloverului.S-au orientat mai apoi spre felia de paine,muscand cu pofta din ea. Oare nu le-a placut?Sau poate ca era prea usturoiata?Sau poate....Stii ce cred?Copii nu cunosteau gustul unei chiftele,unei supe bune...ei cunosteau doar gustul painii care insemna pt ei cea mai buna mancare
Primim uneori mai mult decat ne-am dorit,dar dorinta noastra dupa ceva anume,dupa ceva ce poate sa incapa in mintea si in sufletul nostru refuza darul pe care nu l-am cerut.Privim cu sufletul flamand catre paine-intelegere sau painea-atentie si cand ni se intinde o farama din paine-iubiren-o recunoastem,caci ne-am saturat viata cu altele.

As dori sa ne trezim din somnul nostru de oameni ,,grabiti",ca sa vedem darul care il asteapta cei dragi de la noi;as dori sa nu ne incurcam niciodata pachetele,si copiii sa nu cunoasca dezamagirea...Caci altfel,vom avea amara surpriza sa descoperim ca pachetul-cadou pe care l-am pregatit o viata este expirat si copii de azi sunt in cautare de altceva-de viata,de soare,de bucurie si de speranta...Iar viata lor nu are loc si pentru noi,caci noi nu am stiut sa oferim cadoul potrivit.

Sa aveti o zi placuta...Diana:)

joi, 30 iulie 2009

Leul si măgaru







Un leu care pe vremuri fusese Împarat,
Însa pe care soarta apoi l-a detronat,
Intrase, pe cat spune un mare cronicar, -
În slujba la magar.

Facând aceasta leul nevolnic și batran,
Crezuse că măgarul, ilustrul sau stăpân,
Va ține socoteala, în vremi cine-a fost leul
Și-o să-i respecte eul,
Cu-atât mai mult ca'n vremea can leul sta pe Tron, Magarul îi fusese Curtean iubit, cocon…

E drept ca dinspre partea mancarii, n'avea grai
Sa multumeasca, leul: traia, ma rog, ca 'n rai,

Caci, la magar acasa, - nu mai le 'nsir pe-anume,
Dar se gaseau toto felul de bunatati din lume
Si dintre toate astea, nimic nu sta sub chee,

Ba liber era leul, banchete chiar sa dee,
Dar.. uite, vezi, in toate pe lume e un "dar"

Si leul, nu odata plangea un plans amar,

Caci urechiatul nostru, parca 'ntr'adins, mereu,
Cand ii era pe lume mai drag bietului leu,
Ii poruncea, cu vorbe rostite plin si rar,

Cu ifos de magar:
Ba sa-i aduca ceasca de mazagran cu pai,
Ba vant sa-i faca 'ntr'una c'un mare evantai,
Ba ii cerea, - si leul simtea nespusa greata, -

Sa-l spele pe picioare in orice dimineata…
A suferit sarmanul de leu o luna 'ntreaga,

Dar intr'o zi cu soare,

Pe cand magarul nostru era la vanatoare,
-
Isi stranse 'ntr'o desaga Avutul bietului leu
Si, parasind belsugul, s'a dus cu Dumnezeu…
Esind insa pe poarta, l-a intrebat un caine:
- Cum, leule, se poate sa fugi tu de-asa paine?!

Ce vei manca, sarmane, cu 'ncepere de maine?


- Hei, mai Grivei, -raspunse oftind, fugarul meu,
-
Cand te-ai trezit pe lume asa cum sunt eu, Leu,
-
Fost Imparat pe vremuri si mare Ghinarar,
-
Perferi un trai amar,
Preferi sa mori de foame sau sa manaci frunzar,
Dar slugă umilita nu poti fi la magar!

Să aveți o zi buna. Laurentiu

miercuri, 29 iulie 2009

Cum să faci echipă buna?


Bună dimineața și să aveți o zi buna.

Mai am 2 zile de cursuri. A fost super. Ce mă voi face anul viitor?

Mulți dintre voi veți ajunge lideri așa că veți avea nevoie de o echipă.

Dacă vrei să faci echipă cu cineva ține cont de trei lucruri:

-caracterul celui ales
-competența aceluia
-colaborarea, de care trebuie să dea dovadă acela (adică capacitatea de a face echipă bună, de a se împăca bine cu membrii echipei).

Cea mai puternică armă a unui conducător este viziunea. Tu ce viziune ai din partea lui Dumnezeu?

Laurentiu

INVITATIE

marți, 28 iulie 2009

Începe .... Dacă vreo să ajungi la succes


Pentru a obtine succesul sau a-ti atinge obiectivele,
nu iti fa probleme pentru a avea toate raspunsurile in avans.
Trebuie sa ai doar o idee clara a telului tau si sa te indrepti inspre el.

Toti cei care au ajuns unde sunt au trebuit sa inceapa de unde au fost.
Oportunitatea ta de a avea succes este chiar in fata ta.
Nu amana atunci cand te confrunti cu probleme dificile.
Imparte problemele in parti si ocupa-te de fiecare parte pe rand.

Dezvolta-ti o tendinta catre actiune.
Poti sa faci ceva sa se intample chiar azi.
Imparte-ti marele plan pentru succes in pasi mici
si fa primul pas chiar acum.

Succesul incepe prin a incepe.


Laurentiu

INVITAȚIE ... da clik aici


luni, 27 iulie 2009


Bună dimineața. Sunt Laurențiu și sunt alături de voi.

Dacă azi veți avea lucruri mai dificiel de făcut, lasă-te încurajat de Cuvântul Domnului și nu te da bătut.

Poetul Alfred de Vigny spunea că “Destinul conduce o jumătate din viaţa fiecărui om, iar caracterul cealaltă jumătate.”


Lăsați ca ziua de azi să vă fie condusă de caracter. Fiți tineri de caracter.


Laurentiu

O invițație pentru voi

duminică, 26 iulie 2009

Iată o nouă zi.

Laurențiu și familia vă urează o săptămână deosebită.


„Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.„ Mat 5:48


Am cunoscut săptămâna trecută un om perfecționist. E greu să trăiești cu un astfel de om. Și eu vreau să-mi iasă lucrurile bine dar uneori mă mulțumesc și cu o altă variantă.

La cursul de master am avut un profesor de sociologie care a scris mai multe cărți, dar una din ele a scris-o și rescris-o de 12 ori. Adică fiecare ediție a ieșit mai bună. Ne povestea cum pt anumite fraze a lucrat la ele 5 sau 10 ani. OAAAAAUUUUU! Niciodată nu era mulțumit cu ce a scris.

Apoi a îmbunătăţit cartea a 12 oară. Şi a continuat aşa, timp de mulți ani. Cu toate modificările şi ajustările făcute, el nu a considerat niciodată că ce a scris are deja forma finală.

Aceasta este o dedicare pentru excelenţă.

Dar noi nu vorbim despre astfel de oameni. Vorbim despre aceia care niciodată nu pot accepta că a fost o carte bună şi în primul manuscris. Aceştia nu înţeleg ceea ce înseamnă perfecţiunea şi aplică înţelegerea lor pentru Creştinism.

Ei iau cuvintele Domnului Isus din Matei 5, în care se spune să fim desăvârşiţi, după cum şi Tatăl nostru din ceruri este desăvârşit şi pun egal pentru ceea ce trebuie să fie creştinii. După cum tatăl este perfect (desăvârşit) şi creştinul trebuie să fie desăvârşit, fără nici un păcat sau greşeală.

Cei ce interpretează în acest fel perfecţiunea, uită că dacă noi am reuşi singuri să ajungem să nu mai avem nici un păcat sau greşeală, atunci Domnul Isus n-ar fi avut nici un motiv să meargă la cruce. A fi desăvârşiţi asemenea Tatălui Nostru, înseamnă a intra în acest proces de sfinţire care are ca finalitate desăvârşirea.

Este îndoielnic să credem că Domnul Isus a vrut să ne spună că trebuie să atingem această stare de desăvârşire chiar în momentul când am crezut! Ci această stare este ceea ce El doreşte să fim la Final.

Așa că azi să ne rugăm să fim plini de dragostea LUI și să creștem și azi spre asemănarea cu EL.

Laurențiu

Nu uita: am nevoei de ajutorul tău. Dă clik aici

sâmbătă, 25 iulie 2009

Mesaj de Sabat. O nouă zi de Sabat!

Bună dimineața (sau bună seara pentru cei care citiți seara acest mesaj).

Iată-ne gata de drum ... nu un drum de plimbare ci un drum spre locul închinării. E ziua de închinare. Oare ce ne așteaptă azi? Să ne aștepte mai mult decât o plimbare în natură. :)

Îmi amintesc o povestioară. Se spune de Abraham Lincoln că obișnuia să se strecoare afară din Casa Albă în fiecare miercuri seara și mergea la o biserică pentru a asculta predica unui vestit predicator. De obicei nu intra în sală pentru a nu atrage atenția, așa că intra în biroul pastorului, acesta lăsând ușa deschisă.
Într-o seara, președintele a intrat în biroul pastorului și a ascultat predica.L a sfârșit, asistentul președintelui l-a întrebat cum i s-a părut predica. Acesta a răspuns cu tâlc: Conținutul a fost excelent; a fost rostit cu eleganță; e limpede că părintele s-a străduit.
P
rin urmare, credeți că a fost o slujbă excelentă? a întrebat asistentul.

Nu, a răspuns președintele.


Dar, ați spus că a avut un conținut excelent. A fost rostit cu elocvență și a dovedit că a muncit mult la discurs.


Este adevărat, a spus Lincoln, însă a uitat ingredientul cel mai important. A uitat să ne îndemne să facem ceva măreț.


Cred
că nu e nimic greșit în a duce o viață obișnuită și a realiza lucruri obișnuite. \dar o viață trebuie să tindă spre măreție, așa cum spunea și Lincoln. Vă invit azi să faceți ceva măreț, care să vă scoată din cenușiul vieții cotidiene. Vă doresc un sabat MĂREȚ în care să faceți lucruri MĂREȚE.


Laurentiu


PS: Nu uita să citești și invitația făcută. O puteți găsi aici.

vineri, 24 iulie 2009

Citește și postarea de mai jos intitulată O INVITAȚIE IMPORTANTĂ


Bună dimineața.

E trecut de ora 7, e vineri și sunt multe de făcut pentru pregătirea noastră pentru Sabat. Cum să avem timp pentru toate?

Mi-am amintit de o povestioară ce are de-a face cu administrarea timpului. Cred că o știți și voi.
Într-o zi un expert în administrarea timpului vorbea în fața unui grup. A luat un borcan de 3 litri și l-a pus pe masă. A luat apoi o duzină de pietre cât pumnul și le-a introdus cu grijă în borcan. După ce s-a umplut borcanul, a întrebat: Este plin borcanul?
Toată lumea a răspuns: Da.
Apoi s-a aplecat și a luat de sub masă o găleată cu pietriș. A turnat pietriș în borcan, l-a scuturat ca pietrișul să intre printre pietrele mari și s-au umplut toate spațiile mari. A întrebat apoi: Este plin borcanul?
De data aceasta, asistența nu a dat un răspuns sigur.
S-a aplecat apoi și a scos de sub masă o găleată e nisip. A luat nisip și a turnat în borcan, nisipul umplând cu ușurință spațiile goale. A întrebat: Este plin borcanul?
Nimeni nu arăspuns.
Apoi a luat un vas cu apă și a turnayt în borcan, până acesta s-a făcut plin ochi. Apoi a întrebat: Ce ilustrează acest exemplu?
Un tânăr a răspuns: Morala este că oricât de plin ți-ar fi programul, dacă te concentrezi, vei reuși să mai faci loc și pentru altceva.
Nu, a răspuns vorbitorul zâmbind. Morala este că dacă nu începi cu pietrele mari întâi, nu o să reușești niciodată să le introduci pe toate.

Care sunt pietrele mari din viața ta? Nu uita azi să pui pe primul loc pietrele mari (care ar putea fi timpul petrecut cu familia, visurile voastre, sănătatea, Dumnezeu, etc). Folosește bine timpul de azi.

Să aveți o zi bună ... și plină de lucruri bune.

Laurentiu

joi, 23 iulie 2009

O INVITAȚIE ... foarte importantă



Vă salut pe toți. Sunt același Laurențiu și vreau să vă doresc o seară bună.

Acest blog părea că se îndrepta spre moarte, dar mă uimesc mereu văzând monitorizarea acestui blog. În fiecare zi sunt vizitatori care intra pe acest blog și citesc, iar semnalul acesta mă bucură.
Chiar mă gândeam să întrerup publicarea pe acest blog ... dar acum ... mă tot gândesc ce să fac.
Blogul a apărut prin septembrie anul trecut, odată cu dorința de a avea un atelier care să ajute pe tinerii din Văcărești și Pierșinari să se ocupe de dezvoltarea caracterului lor (vezi www.curscaracter.blogspot.com). E adevărat că nu toți au reușit să se încadreze în ritmul acestui program dar au for reacții plăcute.

Pe blog am mai postat din când în când câte ceva și doar atât. Acum mă tot gândesc să îmbunătățim ceva. Blogul poate trăi și poate chiar să dea flori.

Faptul că v-am scris câte ceva pe acest blog, mi-a fost de real folos. M-a ajutat să mă gândesc la lucrurile cu adevărat importante din viața mea. Începând ziua, suntem tentați să ne aruncăm în iureșul zilei și să uităm de lucrurile cu adevărat importante. De aceea, iată ce vă propun ...

Dacă vreți ca acest blog să mai existe ...

voi, tinerii mei scumpi din Văcărești și Pierșinari ...

și cei care îmi veți fi scumpi din Târgoviște - Speranța

sau alții ...

vă invit ca blogul acesta să fie un start pentru fiecare zi. ... Adică în fiecare zi, înainte de ora 8, să fie postat câte un mesaj scurt de suflet pentru acea zi, prin care să ne amintim de lucrurile importante ale zilei. Și ca să nu fim doar cititori, vreau să împărțim responsabilitățile și să dau drept de scriere pe blog și tuturor celor ce doresc acest lucru. Așa că aștept din partea voastră, exprimarea dorinței printr-un scurt comentariu. Gândurile pe care le veți posta trebuie să fie scurte, motivatoare ... pot fi ale voastre sau de la alții... Pot fi simple cuvinte, o melodie motivatoare sau o imagine sau un video ... ceva personal ce vreți să urați pentru acea zi.

Aștept reacția voastră.

Al vostru pastor, Laurențiu

PS: începând de mâine dimineața, voi posta în fiecare zi câte un mesaj pentru voi. Sper să fiu ajutat cât mai repede la dezvoltarea sentimentului de grup.

vineri, 17 iulie 2009

Despre rugăciuni care nu se ridică mai sus de tavan!




Lui Florin îi plăcea să se roage. A venit într-o seară pe
la mine, pentru că locuiam atunci în Poiana Câmpina,
aproape de gară, iar a doua zi el urma să plece devreme.
Şi când s-a făcut târziu, l-am lăsat în camera alăturată gata pentru
rugăciunea de culcare. Intru peste cinci minute să-l mai întreb
ceva, iar el era pe genunchi. Încerc peste alte cinci minute, dar
Florin încă se ruga. Mai aştept precum porumbelul lui Noe,
alte cinci minute şi întredeschid uşa. Florin era tot pe genunchi,
sprijinit de pat. Am rămas uimit. Eram sigur că nu simulează doar
că să mă impresioneze pe mine cu „ia-uite-ce-bun-creştin-sunt-e
u-măi-păcătosule”, ci că îi plăcea să se roage, să stea de vorbă cu
Dumnezeu. Putea să o facă şi întins în pat, cu ochii închişi dar, de
teama somnului şi dintr-o obişnuinţă sănătoasă, prefera altfel.
Până atunci, rugăciunea era pentru mine un ritual care trebuia
împlinit pentru că doream să ajung în cer. Nu îmi plăcea să mă rog,
dar o făceam seara, deoarece îmi dădeam seama că fără rugăciune,
şansele mele la judecata de apoi vor fi foarte mici. Rugăciuni de
un minut acasă, că doar ce să Îi mai spun eu Omnipotentului şi
Omniscientului ceea ce El deja ştie mai bine. Observasem şi la
alţii din biserică, rugători specialişti, „tehnicile”: durată, poziţie
şi număr de cuvinte pe minut. De multe ori trăgeam concluzia că
astfel de rugăciuni nu se ridică decât până la tavan.
Bine, dar ale mele nu se ridicau nici deasupra podelei… Cum
să fac? Să flaşnetez spre cer pagini din cărţi de rugăciuni? Să ascult
cum se roagă „veteranii”? Fraze gen:
- strânge-ne în banda iubirii...
- Tu, care eşti sus şi pretutindeni de faţă, cercetează-ne fără
deosebire...
- dă-ne, fă-ne, ia-ne, du-ne Tu, pune Tu, împacă-i Tu, drege
Tu, scapă Tu, vizitează Tu…
Îi facem noi program Domnului, Îl trimitem pe El în lucrare,
iar noi stăm la birou şi Îi cerem rapoarte şi dări de seamă cu cât a
făcut din ceea ce I-am trasat ca sarcină: „Hai, la treabă, Doamne.
Şi nu uita ce Ţi-am spus în legătură cu capra vecinului: să-i dai
impertinentului o lecţie usturătoare, ca să ştie să se poarte mai
umil cu mine, pe viitor.”
Aproape că renunţasem să mă mai rog, şi lucrul acesta m-a
uşurat pentru o vreme. Mă mulţumeam cu cititul Bibliei şi cu
predicile auzite săptămânal. La urma urmelor nu sunt Fariseu.
Atunci ce sunt? Ce pot fi altceva decât Saducheu autentic. Căldicel
şi cu gândul la profit atunci când Îi propun Domnului câte un
târg. „Dacă Tu îmi dai asta şi asta, atunci şi eu o să îţi dau 10% din
beneficiu, plus ceva laude pe la sfârşitul rugăciunilor mele…” Doar
şi Iacov a făcut asta când a visat scara cerului. „Dacă vrei zecime
de la mine, să fii atent cum mă protejezi, domnule Doamne. Dacă
îmi dai, îţi dau. Dacă nu, nu! Nu-i aşa că nu ai încotro?” (Genesa
28:20-22)
Dar cât timp poţi să te numeşti creştin şi să nu te rogi decât
formal şi ocazional? Există oare o experienţă a rugăciunii de care
să te poţi bucura, care să îţi aducă plăcere în viaţă? Sau spunem,
precum părintele Gala Galaction, „Sunt un om al bisericii, dar nu
unul bisericos”?
Se răspândea tot mai mult vestea despre El, şi oamenii se strângeau
cu grămada ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. Iar El Se ducea
în locuri pustii şi Se ruga. (Luca 5:15-16) Exemplul lui Iisus raportat
de multe ori pe paginile Bibliei. În loc să Se roage atunci când
era văzut, precum făceau fariseii şi învăţătorii legii, Iisus a ales
întotdeauna o relaţie intimă cu Tatăl. Sunt lucruri care se spun
numai în doi. Cele mai importante.
Motive pentru a fi nemulţumiţi de viaţa de rugăciune
prezentă:
- Poate că am încercat să ne spunem rugăciunea în loc de a
vorbi pur şi simplu cu Iisus.
- Poate că am ajuns să privim rugăciunea ca pe un inconvenient
necesar al vieţii de creştin („nu uita să te speli pe dinţi”, îmi spunea
mama la culcare, iar apoi adăuga „şi să te rogi”).
- Poate că am fost revoltaţi de rugăciuni păgâne auzite de la
creştini. Fie lungi de tot, fie monotone, fie scurte şi neglijente, fie
părtinitoare gen „Mulţumim că nu suntem ca cei păcătoşi sau ca
păgânii” (ba tocmai pentru ei a murit Christos!).
- Poate că experienţele noastre nefericite în rugăciune ne-au
descurajat. Am aşteptat altfel de răspunsuri sau răspunsurile pur
şi simplu încă nu au venit...
- Sau poate că chiar nu ştim cum să ne rugăm, cum au constat
şi ucenicii, după ce Iisus i-a uimit cu conversaţiile intime dintre El
şi Tatăl.
Dacă ne încadrăm la vreunul dintre aceste puncte, avem
nevoie să schimbăm complet viaţa noastră spirituală haotică.
Pentru că nimic nu este mai plăcut şi mai folositor pentru un
creştin decât rugăciunea de plăcere – conversaţia cu Prietenul.
Rugăciunea de plăcere
Două lucruri nu îmi plăceau în copilărie:
1. salata de vinete la micul dejun şi
2. rugăciunile la biserică…
Ca să ajungă să îmi placă, a trebuit să îmi explic ce sunt şi
ce nu sunt de fapt cele două. Cu salata de vinete a fost uşor: am
venit într-o seară acasă lihnit de foame, mai ceva decât Esau de
la vânătoare. Şi cum surorile mele nu erau prin preajmă ca să le
ofer dreptul meu de întâi născut de a tunde iarba şi a căra gunoiul,
contra ceva de-ale gurii, am atacat frontal singurul sortiment
disponibil din frigider. Salata de vinete care de dimineaţă mi se
păruse insuportabilă, a devenit de atunci favorita din meniu. Am
descoperit şi rugăciunea urmând acelaşi algoritm, de la obligaţie la
necesitate în cazuri de urgenţă şi după aceea, plăcere.
- Rugăciunea nu este lampa lui Aladin frecată ca să apară
spiritul făcător de minuni.
- Rugăciunea nu reprezintă semnale cu fum sfânt făcute unei
zeităţi, precum indienii Sioux lui Manitu, Marele Spirit.
- Rugăciunea nu este un discurs către secretarul general al
partidului cerului, tovarăşul Dumnezeu.
- Rugăciunea înseamnă a vorbi cu Dumnezeu. Nu „lui
Dumnezeu”, ci „cu Dumnezeu”...
Punctul de plecare: imaginea pe care o avem cu interlocutorul
nostru este esenţială. Într-un fel vorbim cu primul-ministru şi în
alt fel cu un terchea-berchea care ne-a lovit maşina în parcare şi
încearcă să plece cu nesimţire... Asocierea lui Dumnezeu cu un
bătrân şi ursuz preot/pastor/prezbiter care ameninţă cu focul cel
veşnic ne va tăia orice avânt în a ne împrieteni cu El.
„Iisus: romanii L-au crucificat într-un singur fel, dar creştinii
Îl chinuie şi-L răstignesc în nenumărate feluri”, parafraza într-o
împrejurare Petre Ţuţea.
Este o greşeală să asociem imaginea pe care o avem despre
Dumnezeu cu o persoană pe care o cunoaştem; dimpotrivă, ar
trebui să Îl percepem bazaţi doar pe imaginea Fiului Său, aşa cum
apare în Biblie. Trebuie să studiem viaţa lui Iisus ca să-L vedem pe
Tatăl căruia ne rugăm.
Creştinism: a purta Numele lui Christos şi a-L aştepta să
revină, fără convorbiri cu El? Imposibil. Vărsaţi-vă inimile înaintea
Lui: Psalmul 62:8.


Din DILEMELE UNUI ÎNGER, de Ovidiu Rădulescu

joi, 16 iulie 2009

Creionul :)


Copilul îsi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întreba:

- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?

Bunicul se opri din scris, zâmbi si-i spuse nepotului:

- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, când vei fi mare.

Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la acesta.

- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut în viata mea!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusesti sa le mentii, vei fi totdeauna un om care traieste în buna pace cu lumea.

Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mâna care ne conduce pasii. Pe aceasta mâna o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.

A doua calitate: din când în când trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta înseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pâna la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa întelegi ca a corecta un lucru nu înseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat e faptul ca ne mentinem pe drumul drept.

A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, îngrijeste-te de ce se întâmpla înlauntrul tau.

Si, în sfârsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca ceea ce faci în viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa încerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.

de Paulo Coelho


vineri, 10 iulie 2009

Clipe de pace!!!


„Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace.„ Ps.29:11

În timpul primului război mondial, în seara de ajun a Crăciunului din anul 1914, a avut loc o întâmplare deosebită despre care cred că unii dintre voi aţi auzit.

Pe frontul de Vest Francez, de la Canalul Englez, până la Alpii Elveţieni, era linişte. Războiul începuse numai de 5 luni de zile şi deja aproape 800.000 de oameni au fost răniţi sau omorâţi. În seara de ajun însă s-a întâmplat ceva deosebit; ceva unic în istoria războaielor omenirii. Soldaţii britanici au început să cânte colinde în tranşeele lor. De cealaltă parte, nemţii au răspuns în acelaşi fel. Nu după mult timp aceleaşi colinde răsunau în acelaşi timp din tranşeele nemţilor şi ale britanicilor!

În ziua de Crăciun, soldaţi neînarmaţi din ambele tabere, aflaţi pe un teren al nimănui, s-au unit cântând colinde şi purtând o conversaţie liberă. Mai mult, şi-au făcut mici daruri, petrecând întreaga zi în pace. Această neobişnuită pauză de pace s-a întins pe mai multe mile de-a lungul liniei frontului. Într-un anume loc, britanicii au jucat fotbal cu soldaţii nemţi, care au învins cu 3-2.

În alte zone ale frontului această atitudine a continuat şi în ziua următoare, când niciuna dintre părţi nu îndrăznea să tragă primul foc. În cele din urmă, atunci când au venit trupe proaspete, iar comandanţii cu grade mai mari din ambele tabere au comandat atacul, bătălia a reînceput.

Pentru o lume aflată în conflict şi lipsită de fericire, Crăciunul este un timp al bucuriei datorită faptului că Domnul Isus a venit să aducă o pace ce nu are sfârşit.

Doamne Dumnezeule, îţi multumesc pentru pacea ce-o am prin Hristos! Amin.

Sursa: www.misiune.ro


marți, 7 iulie 2009

Nu te lăsa răpus de circumstanțele prin care treci!


“Cînd au auzit vrăjmaşii noştri că am fost înştiinţaţi, Dumnezeu le-a nimicit planul, şi ne-am întors cu toţii la zid, fiecare la lucrarea lui.” Neemia 4:15

Prin oamenii care nu renunţă în faţa provocărilor şi privesc dincolo de circumstanţele vieţii spre ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru ei, Dumnezeu poate să facă lucruri uimitoare.

Acest lucru l-a făcut şi Neemia în timp ce construia zidul Ierusalimului, atunci cînd a fost confruntat cu obstacolele care i-au fost puse înainte. El nu a dat înapoi şi nu a renunţat nici atunci cînd vrăjmaşii poporului lui Dumnezeu au aranjat un complot pentru a opri lucrările începute. Fiindcă Neemia nu s-a uitat la duşmani, ci la scopul final, i-a îndemnat pe toţi cei ce lucrau să meargă înapoi la munca lor.

Cu alte cuvinte, Neemia avea privirea aţintită spre viitor. El nu s-a lăsat descurajat de circumstanţele prezente, fiindcă ştia că Dumnezeu urma să facă ceva măreţ.

Apostolul Pavel ne dă aceeaşi încurajare cînd spune: „Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitînd ce este în urma mea, şi aruncîndu-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” Fil 3:13-13

Dacă în această zi eşti descurajat, nu uita că Dumnezeu poate a îngăduit să treci printr-o vale a încercărilor pentru a te pregăti pentru marile biruinţe de mîine! De aceea, nu te lăsa răpus de situaţii. Ridică-ţi ochii şi priveşte dincolo de ceea ce ţi se întîmplă, pentru că binecuvîntarea lui Dumnezeu poate să fie chiar după colţ!

NU TE LĂSA RĂPUS DE CIRCUMSTANŢELE PRIN CARE TRECI, CI FII SIGUR CĂ DUMNEZEU A PREGĂTIT LUCRURI MINUNATE ŞI PENTRU TINE!

Sursa: www.misiune.ro


vineri, 3 iulie 2009

O gustare cu Dumnezeu ... Să aveți o zi de închinare deosebită! Dumenzeu cu voi!


A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să îl întâlnească pe Dumnezeu şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.

Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.

Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi când să se servească a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.

Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.

Toată după-amiaza întreagă au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să facă câţiva paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbraţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.

Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl întrebe: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”

Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”

Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a ezitat să nu îl întrebe: “Tată, ce ai facut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”

El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!”

Morala:
Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potenţialul de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt printre cele mai obişnuite lucruri prin care acţionează ajutorul divin.