marți, 24 februarie 2009

Fii istet pe Internet!



10 reguli pentru o navigare sigura si placuta pe Internet pentru tinerii mei dragi!

Internetul reprezinta un spatiu fascinant, în care comunicarea, informatia si divertismentul sunt beneficii pentru toti oamenii indiferent de varsta si de cultura careia îi apartin. E adevarat ca voi, tinerii, sunteti cei mai înfocati utilizatori. De aceea, mai ales voi trebuie sa tineti seama de riscurile la care puteti fi expusi daca nu respectati cateva reguli importante.

   1. Fii întotdeauna atent cand navighezi pe Internet!
      Pentru a evita riscurile specifice Internetului, trebuie sa fii selectiv în accesarea site-urilor pentru informare sau pentru downloadarea materialelor si programelor cautate. De asemenea, jocurile alese pentru recreere nu trebuie sa va afecteze performantele scolare, nefiind menite sa va înlocuiasca orele petrecute cu familia sau prietenii.
   2. Nu da nici unei persoane întalnite pe Internet informatii personale despre tine sau familia ta, cum ar fi: numele, varsta, numarul de telefon, fotografii personale, adresa, scoala la care înveti, locul de munca al parintilor, detalii de pe cartea de credit etc.
      Atunci cand aceste persoane necunoscute insista (prin email, pe chat sau telefonul mobil) sa afle cine esti si unde locuiesti, anunta-ti parintii sau acceseaza www.sigur.info pentru a lua legatura cu specialistii privind siguranta online. E important sa notati adresele web sau numarul de telefon de pe care ati primit mesajele.
   3. Sfaturi pentru copii Parolele sunt secrete si îti apartin.
      Ele sunt ca si cheile de la casa pe care nu le dai nimanui, nici macar cunoscutilor. Cu exceptia parintilor! Trebuie sa-i refuzi întotdeauna pe prietenii care îti cer parola, deoarece acestia pot folosi adresa ta de email pentru a trimite mesaje jignitoare altor persoane sau pentru a intra pe site-uri interzise. Daca banuiesti ca parola ti-a fost divulgata, schimb-o imediat.
   4. Daca vrei sa te întalnesti în mod real cu persoana cunoscuta pe Internet sau de la care ai primit mesaje pe telefonul mobil, anunta-ti parintii pentru a te însoti, preferabil într-un loc public.
      Nu accepta niciodata sa mergi singur. Oamenii pot fi foarte diferiti de ceea ce par a fi pe Internet. Datele privind identitatea lor (nume, sex, varsta etc.) sunt deseori false în scopul de a patrunde mai usor într-un grup de tineri. Pentru a evita orice pericol, nu folosi telefonul personal pentru a suna pe cineva întalnit pe Internet. Discuta mai întai cu parintii tai acest lucru.
   5. Posteaza cu mare grija fotografii cu tine sau cu familia ta!
      Atunci cand doresti sa încarci fotografii sau filme pe site-urile pe care trebuie sa-ti creezi un profil sau cont (cum ar fi, Hi5, My Space, Facebook etc.), selecteaza fisierele cu mare atentie. Lista cu persoanele care îti pot vedea profilul trebuie sa fie cat mai scurta pentru a evita ca informatiile despre tine sa ajunga si la alte persoane. Foloseste cu discretie camera web, fara a acorda tuturor acces pentru vizualizare. Nu uita, fotografiile sau filmulete, odata postate, pot ramane pentru totdeauna pe Internet chiar daca le vei sterge!
   6.  Nu tot ceea ce citesti sau vezi pe Internet este adevarat.
      Fii inteligent, foloseste si alte surse (carti, reviste de specialitate) si creeaza-ti propria opinie cu privire la ceea ce este adevarat sau fals. Astazi, crearea unei pagini web sau postarea de informatii reprezinta operatiuni simple la îndemana multor persoane (inclusiv copiii). În acest mod, o mare parte din informatii sunt neverificate, existand riscul de a fi eronate. Fotografiile si filmele pot fi modificate pe calculator cu usurinta si pot înfatisa situatii nereale.
   7. Fii atent la programele sau jocurile gratuite pe care le downloadezi.
      Instalarea acestora cu nerespectarea drepturilor de autor este ilegala. Totodata, ele pot contine virusi sau programe spyware ori urmaresc sa te directioneze catre pagini ilegale sau cu continut nepotrivit.
   8. Daca cineva te face sa te simti inconfortabil poti oricand sa renunti la comunicarea cu acea persoana.
      Nu esti obligat sa stai pe Internet mai mult decat crezi tu ca este necesar si nici sa citesti ce-ti provoaca neplacere sau teama. Poti scoate oricand din lista de contacte pe cei cu care nu mai vrei sa comuni
   9. Da dovada de respect, chiar daca nu-i cunosti pe cei cu care comunici.
      Obligatia ta este de a-i proteja si tu pe altii. Nu trimite imagini sau mesaje jignitoare, agresive, obscene nici unei persoane indiferent de situatia de conflict în care te gasesti. Hartuirea si amenintarile transmise prin email pot pune în pericol alte persoane si pot determina interventia autoritatilor.
  10. Cere ajutor, în orice situatie, persoanelor în care ai încredere, parinti, profesori sau prieteni apropiati.
      E posibil ca parintii tai sa nu stie atat de multe lucruri ca tine despre Internet si calculator, dar ei sunt primii care te vor întelege si te vor ajuta. Daca simtiti ca nu puteti vorbi cu parintii, apelati la unul din specialistii privind siguranta pe Internet a copiilor intrand pe pagina www.sigur.info .

miercuri, 18 februarie 2009

Să citiți ... BINE :)

Precum vedeți, a venit primăvara ... pe blogul meu . :)
ȘI din cand în cand, mai vin și eu pe acest blog pentru a-mi spune oful sau bucuriile și ... poate cineva le mai și citește. 
Azi am avut o zi prea plina, dar am început-o cu un șoc. Eram în fața unor tineri de clasa a 8 a și am rămas uimit de statistica clasei: pagini citite în afara programei școlare în ultima săptămână - 0; ore petrecute la TV pe săptămână - minim 20; ore petrecute ieri la TV/internet - minim 3 ore, maxim 10 ore. ... și aș putea continua. Am rămas uimit de modul în care se dezvoltă spre bine societatea și cât de bine avansăm pe treptele cunoașterii. Mă întreb unde vor ajunge ignoranții de azi și tembelizorii de mâine. 
În fine concluzia a fost că tot ce mai citesc tinerii de azi ar cam fi subtitrarea filmului (ce bine stăm la acest capitol față de francezi sau italieni :)) și ceea ce scrie pe mes. Ținând cont că ceea ce citesc tinerii se găsește în mare măsură pe net și că ceea ce se numește internet câștigă teren tot mai întins în era comunicațiilor, m-am gândit să scriu câteva sfaturi pentru a vă proteja (pentru că pe lângă distracție și comunicare, internetul mai lansează și multe pericole).  Exista milioane de site-uri pornografice care apar zilnic, exista violenta prezentata explicit prin diverse mijloace: video, text, poze, exista droguri prin magazine online specializate in asa ceva, exista instigare anti-rasiala, exista portaluri de intalniri si chat care pot face din copil un pierde-timp sau si mai grav: sa-l atraga in curse. (si nu au fost putine cazuri de rapiri)

V-am speriat? Poate intr-o anumita masură, desi nu era asta scopul principal. Internetul a devenit parte integranta din viata noastra si e mult mai greu sa-l smulgi, mai ales ca are si multe avantaje, ci e mai simplu sa-l tii sub control.

Ei bine, daca vrei sa fii mai sigur(a) ca un copil lasat acasa nu va intra in nici una din situatiile prezentate in prima fraza, exista programe care sa limiteze accesul la astfel de site-uri. Unul recomandat de mine și care este și gratuit se numește  K9 Web Protection

și poate fi descarcat de aici . Recomand acest program părinților, copiilor și tinerilor ca o măsură de protecție. Dacă nu vă descurcați cu descărcarea și cu setările, contactați-mă.

Ce voi mai face eu pentru copilul meu atunci când va începe să folosească internetul? 

Voi vorbi cu el despre internet, înșirându-i avantajele și dezavantajele, pericolele ce-l pasc la fiecare pas ... chiar voi face o listă cu acestea și cu el vom stabili cum folosim internetul. Îi voi explica că pe internet se poate întâlni, ca şi în viaţa de zi cu zi, cu oameni care au intenţii bune sau mai puţin bune, făcându-l să înţeleagă, că nu tot ce zboară se mănâncă, şi nu tot ce scriu alţii în forum, chat sau chiar în e-mail este adevărat. Dacă face cunoştinţă cu cineva prin intermediul internetului, nu ştie niciodată sigur cine este la celălalt capăt al liniei. Îl voi învășa să nu spună nimănui nici-o parolă (în afara părinților, binențeles :)), să nu stabilească întâlniri cu persoane care le cunoaşte doar de pe internet, să ocolească acele persoane care folosesc cuvinte urâte, expresii jignitoare, care vor cu orice preţ să-i afle datele personale, numărul de telefon sau fotografii, să ocolească acele site-uri unde întâlneşte agresivitate, scrisorile pe care le primeşte de la persoane necunosute ( de ex. programe, jocuri) să nu le deschidă, deoarece acestea pot provoca computerului pagube însemnate.

Și încă nu am făcut tot pentru siguranța copilului meu. Dar despre alte metode de protecție vom vorbi într-o ediție viitoare. Până atunci navigare ușoară și nu uitați să scieți în fiecare zi mai mult decât PAROLE și să citiți mai mult decât o faceți pe mes. Domnul să vă binecuvânte.

Laurentiu

PS: Metoda cea mai eficientă de securitate pe internet e Domnul și îi mulțumesc că vrea să-mi asigure programul de securitate cel mai sigur: Protecția Duhului Sfânt. Lasă-te acoperit de acest program și vei avea licență gratuită nelimitată.

luni, 16 februarie 2009

Somnul, alungat de tehnologie!


Imprimare
somn televizor
Insomniile îi afectează pe copiii care au televizor ori calculator în cameră, dar şi pe adulţii stresaţi sau prea activi. 

Lipsa somnului scade imunitatea, puterea de concentrare şi afectează comportamentul. Pe termen lung, un somn prost este asociat cu numeroase afecţiuni precum boli de inimă, depresia sau diabetul. Mai grav este că nici copiii nu sunt scutiţi de tulburările de somn. Aceştia riscă să devină obezi şi să nu se mai poată concentra la şcoală. Specialiştii în somn dau vina pe tehnologia modernă care, în loc să ne lase mai mult timp liber, ne menţine conectaţi la sarcinile de la serviciu sau casnice. 

Timpul liber, din ce în ce mai scurt 

Prelungirea activităţilor de peste zi până noaptea târziu este unul dintre motivele pentru care orele de somn sunt din ce în ce mai puţine. 

„Trăim într-o societate tot mai «obosită». Deşi dezvoltarea tehnologiei promitea mai mult timp liber pentru oameni, rezultatul este altul“, spune Neil Stanley, cercetător în somnologie la University of East din Marea Britanie. Pentru că tehnologia nu are nevoie de odihnă, oamenii pot munci cu ajutorul ei şi de acasă, şi de la serviciu, adaugă acesta. 

„Orele prelungite la serviciu, valul de informaţii şi stresul asociat secolului XXI ne afectează somnul, fapt care, la rândul lui, este în detrimentul sănătăţii noastre, a performanţei profesionale, dar şi a vieţii personale“, mai spune specialistul.
 
La fel de necesar ca dieta şi sportul 

Somnul este necesar organismului uman în aceeaşi măsură ca dieta sănătoasă şi exerciţiile fizice, fiind esenţial pentru sănătatea psihică şi emoţională. În plus, un somn odihnitor vă ajută să vă menţineţi greutatea şi pofta de mâncare la un nivel echilibrat. 

„Un somn prost poate cauza o sensibilitate sporită la bolile infecţioase. Sistemul imunitar nu se mai poate dezvolta cum trebuie şi nu mai are o reacţie adecvată. Hiperactivitatea necontrolată te face să mănânci multe dulciuri, din cauza cărora se perturbă metabolismul. Acest lucru grăbeşte procesul de ateroscleroză, ceea ce poate duce la cardiopatie ischemică“, explică Cristian Sever Oană, medic de familie. Cei care nu dorm suficient riscă să devină depresivi. 

„Rolul creierului este să proceseze informaţia. Dacă nu dormim suficient, apar tulburări de memorie. În momentul în care nu te mai poţi adapta la realitate pentru că nu poţi procesa informaţiile, pot să apară frustrările care, la rândul lor, pot cauza modificări hormonale şi neurologice şi, mai apoi, depresie“, explică Radu Braga, cercetător în neuroştiinţe la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti. 

EFECTE 

Micuţii care nu dorm nu învaţă bine 

Lipsa somnului este periculoasă mai ales pentru copii, deoarece poate cauza obezitate, diabet, performanţe şcolare reduse şi probleme de comportament. „Copiii încep să doarmă tot mai puţin din cauză că au televizor sau calculator în cameră, iar la şcoală nu mai sunt în stare să înveţe şi nici să socializeze pentru că sunt irascibili“, spune cercetătorul în neuroştiinţe Radu Braga. La adulţi, tulburările de somn apar adeseori din cauza stresului, dar acestea sunt prezente şi la cei care nu dorm opt ore pe noapte.

sursa: evz.ro

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/839728/Somnul-alungat-de-tehnologie/

sâmbătă, 14 februarie 2009

Blidul de lemn!!!

 (împartasita de Jan Ross, dupa o povestire de Tolstoi)

Un batrânel împovarat de ani s-a dus sa locuiasca împreuna cu fiul si cu nora lui, care aveau un baietel de 4 ani. Mâinile batrânului tremurau tot timpul, ochii îi erau încetosati, iar pasii împleticiti.

Întreaga familie mânca împreuna la masa, însa mâinile nesigure ale batrânului si vederea lui tot mai slabita îl puneau mereu în încurcatura - boabele de mazare i se rostogoleau din lingura pe covor, când întindea mâna dupa cana cu lapte, jumatate din lapte se varsa pe fata de masa. Fiul si nora se simteau tot mai iritati de neajutorarea lui. Pâna-ntr-o zi când...

"Trebuie sa facem ceva cu bunicu', a spus fiul. M-am saturat sa tot vad lapte varsat pe masa, sa tot calc pe boabe de mazare si sa tot aud cum plescaie si troscaie în farfurie!" Asa ca sotul si sotia au pus o masuta în coltul camerei, dupa usa. Acolo bunicu' mânca singur, în timp ce întreaga familie se bucura în jurul mesei. Si pentru ca bunicu' reusise sa sparga vreo 2-3 farfurii, i-au cumparat un blid de lemn.

Uneori, când se uitau în directia bunicului, familia putea sa vada o lacrima stinghera în ochii lui slabiti si tristi - singur, dupa usa, bunicu' îsi mânca bucatica de pâine muiata în lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul si nora le aveau pentru el erau de mustrare când îi cadea furculita pe covor sau când se mai varsa din lapte pe masa. Baietelul se uita când la bunicu', când la mamica si la taticu' lui, fara sa spuna un singur cuvânt...

Apoi, într-o seara, chiar înainte de cina, tatal a observat ca baietelul mestereste ceva pe covor. S-a apropiat si a vazut ca încearca sa ciopleasca o bucata de lemn. "Ce faci tu acolo", l-a întrebat tatal duios.

Baietelul si-a ridicat ochii mari spre taticul lui si i-a raspuns la fel de duios: "O, am treaba, vreau sa fac un blid de lemn din care sa manânci tu si mami când cresc eu mare..." A zâmbit si s-a întors la "treaba" lui.

De data aceasta a fost rândul parintilor sa ramâna fara cuvinte. O liniste apasatoare s-a asternut în camera. Si lacrimi mari si curate au început sa le tremure în ochi, sa li se rostogoleasca peste obrajii care de-acum luasera culoarea sângelui varsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuvânt, deplina tacere, dar amândoi stiau prea bine ce au de facut.

În seara aceea, sotul l-a luat pe bunic de mâna si l-a condus cu grija la masa mare din centrul camerei. Bunicu' urma sa manânce la masa împreuna cu întreaga familie - în seara aceea si în fiecare seara de-atunci înainte, pâna la sfârsitul zilelor lui. Si, dintr-un motiv sau altul, nici fiul si nici nora nu mai pareau sa fie deranjati daca se varsa din lapte pe fata de masa sau daca mai cadea câte-o furculita pe covor.

Copiii sunt ca niste radare extrem de sensibile. Ochii lor nu lasa nimic neobservat, urechile lor sunt întotdeauna pe receptie, iar mintea lor prelucreaza neobosita mesajele pe care le receptioneaza.

TU ce mesaje le-ai transmis astazi copiilor tai?


Binecuvantarea întalnirii din Sabat cu Isus


Respectarea sabatului

Mari binecuvântări sunt cuprinse în ţinerea Sabatului şi Dumnezeu doreşte ca ziua de Sabat să fie pentru noi o zi de bucurie. A fost mare bucurie şi cu prilejul instituirii Sabatului. Dumnezeu a privit cu satisfacţie la lucrările mâinilor Sale. Toate lucrurile pe care le-a făcut El le-a declarat ca fiind "forte bune". (Genesa 1,31). Cerul şi Pământul au fost umplute de bucurie. "Stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie, şi toţi fii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie". (Iov 38,7). Cu toate că păcatul a pătruns în lume pentru a strica lucrarea Lui desăvârşită, Dumnezeu încă ne dă Sabatul, ca o dovadă că Cineva Atotputernic, nemărginit în bunătate şi îndurare, a creat toate lucrurile. Părintele nostru ceresc doreşte ca prin ţinerea Sabatului să se păstreze între oameni o cunoaştere a Lui. El doreşte ca Sabatul să ne îndrume mintea către El, ca fiind adevăratul şi viul Dumnezeu, şi că, prin cunoaşterea Lui, noi să putem avea viaţă şi pace. Orele sabatului nu sunt ale noastre, ci ale lui Dumnezeu. - Dumnezeu ne-a dat toate cele şase zile în care să ne facem lucrul şi a păstrat numai una pentru El. Aceasta trebuie să fie o zi de binecuvântare pentru noi, o zi în care să lăsăm la o parte toate problemele noastre pământeşti şi să ne îndreptăm gândurile asupra lui Dumnezeu şi asupra cerului. (MS. 3, 1879){T6 349}


miercuri, 11 februarie 2009

De ce plâng femeile?

Un baietel isi intreaba mamica:
- De ce plangi?
- Pentru ca sunt femeie! - raspunde mamica.
- Nu inteleg... - zice micutul.

Mamica il imbratiseaza si spune:
- Si n-ai sa intelegi niciodata...

Mai tarziu, copilul isi intreaba tatal:
- De ce plange mamica?
- Nu stiu nici eu! Toate femeile plang fara motiv! - a fost tot ce i-a putut spune taticul.

Devenit adult, baiatul il intreaba pe Dumnezeu:
- Doamne, de ce plang femeile asa de usor?

Si Dumnezeu raspunde:
- Cand am facut femeia, ea trebuia sa fie o fiinta deosebita. I-am facut umerii destul de puternici ca sa poarte pe ei toata greutatea acestei lumi si destul de moi ca sa fie confortabili. I-am dat forta de a da viata si cea de a accepta respingerea cu care o trateaza adesea proprii copii. I-am dat forta care-i permite sa continue cand toata lumea
abandoneaza. Forta de a avea grija de familie in pofida bolilor si oboselii. I-am dat sensibilitatea de a-si iubi copiii cu o dragoste neconditionata, chiar si atunci cand ei o ranesc cumplit. I-am dat forta de a-si suporta sotul in caderile sale si de a-i ramane alaturi cu aceeasi tarie. Si, in fine, i-am dat lacrimi sa planga atunci cand simte nevoia. Vezi, fiule, frumusetea unei femei nu sta in vesmintele pe care le poarta, nici in chipul ei, nici in coafura. Frumusetea unei femei sta in ochii ei. Aceasta e poarta catre inima ei - locul unde se adaposteste dragostea. Si adesea lacrimile ei sint cele prin care poti sa-i zaresti inima. :)


luni, 9 februarie 2009

HINEI MA TOV


Iată aici cântecul evreiesc HINE MA TOVU MANAIM (adică Ce bine le stă fraţilor împreună, Psalmul 133) cantat în stil evreiesc 100%. Apoi o altă piesă despre poporul Domnului. 

 Ascultare frumoasă. Laurentiu 


sâmbătă, 7 februarie 2009

Şcoala - un naufragiu planificat ( articol de Lucian Cristescu)

Motto: „Istoria unei naţiuni depinde de caracterul tinerei generaţii”. Calvin


25 decembrie, 1957. Ca măsură antireligioasă, Partidul o decretase zi obişnuită de şcoală. În dimineaţa aceea profesorul venise fără catalog. În linişte, s-a rezemat de catedră şi, fără explicaţii, a început să depene încet o istorie. Era o povestire despre doi prieteni buni, unul neamţ, celălalt francez. A izbucnit războiul franco-prusac şi cei doi au fost înrolaţi. Când iureşul luptei i-a adus faţă-n faţă ca ofiţeri inamici, ambii au ales să ordone escadroanelor pe care le comandau: „Pentru onor, salutaţi!”. Şi cu săbiile ridicate în onor, au trecut pe alături, ca vijelia... În inima mea de copil s-a întipărit pentru toteauna acea lecţie de Crăciun, că iubirea e mai presus de orice. 
Eu mi-am iubit şcoala. În fiecare zi, clasele se strângeau la careu. Profesorul de sport citea numele celor indisciplinaţi. Pe rând, inculpaţii urcau solemn platforma, li se rostea vina, apoi proful le articula, demn, o palmă bărbătească peste piept. Atât. 
--------------------------------------------------------------------------------------------------------
Au trecut 40 ani şi şcoala şi-a schimbat radical profilul şi identitatea. Într-un liceu de vază din capitală, elevii vopsesc în pauză scaunul profesoarei, cu urmările previzibile. În alte ocazii, toată clasa decide chiul în masă – situaţie pentru care nu există penalităţi. Alteori clasa in corpore refuză să dea lucrările. Chiar şi la nivel gimnazial, ştiind că nu sunt permise pedepsele corporale, elevii terorizează cadrele didactice mai vulnerabile. Au dispărut însemnele autorităţii şi ale disciplinei: se vine îmbrăcat oricum, se fumează dezinvolt, în timpul orelor se răsfoiesc de-a valma reviste deochiate, sau se vorbeşte pe mobil. Mai presus de toate, nu se mai doreşte învăţare. 
Rădăcinile acestor transformări depăşesc cauzalitatea circumstanţială. Cred că este vorba de o istorie mult mai profundă care nelinişteşte. 

La început a fost ...şcoala „veche”
Care „început”? E greu să-l stabileşti pe secole. Cert este că încă din vremea filosofilor greci, scopul educaţiei nu era să „informeze”, ci să „formeze” cetăţeni virtuoşi şi buni. Metoda acestei formări reiese chiar din numele „educaţie”, după latinescul „ex-duco, ex-ducere”. E o surpriză să aflăm că educaţia constă, în principal, în a scoate dinăuntru ceea ce se află în copil - sete de cunoaştere, talente şi capacităţi, pe care tu, adult, trebuie doar să le canalizezi.
În tot evul mediu, educaţia şcolară a fost apanajul aristocraţiei şi al bisericii. Reformaţiunea secolului XVI a schimbat din temelii concepţia despre şcoală. Raţionamentul era simplu: Dumenzeu, pentru că e Persoană, aşteaptă o relaţie personală. Pentru ca apropierea să se realizeze, El a dat un instrument: Sfânta Scriptură. Ca s-o citeşti însă, trebuie să înveţi mai întâi carte. Deci, pentru o relaţie personală cu Dumnezeu, toţi au datoria să înveţe. 
Aşa s-au produs primele şcoli publice. Ca să înţelegem cât de mult însemna educaţie pentru puritanii emigranţi, la numai câţiva ani de la debarcarea lor în Lumea Nouă, peregrinii înfiinţează (în 1636) colegiul Harvard pentru copiii coloniei.
Artizanul „şcolii vechi” a fost husitul Jan Amos Comenius (1592 – 1670), autorul monumentalei „Didactica Magna” şi părintele pedagogiei moderne. În viziunea sa cu rădăcini biblice, perioada copilăriei era prima etapă în formarea omului matur, iar maturitatea era etapa următoare, pregătitoare pentru veşnicie – pentru „atunci şi acolo”. 
Rostul principal al şcolii era să ajute părinţii în managementul copilăriei. Fiind concepută ca o extensie a familiei, şcoala trebuia să fie cu totul necoercitivă. „Totul curge din proprie motivaţie. Deci, ţine constrângerea departe”. Întrucât mântuirea nu privea doar băieţii, educaţia era deschisă şi pentru fete. 
Aici, actul învăţării începea cu demonstraţia dascălului şi continua cu angajare personală a copilului în procesul învăţării. Învăţătorul era doar un îndrumător din umbră, consecvent principiului că „învăţarea este individuală” şi că „omul nu învaţă decât ce descoperă el singur”. 
Într-o clasă puteau participa copii de orice vârstă, fiecare făcându-şi treaba lui. În „şcoala veche”, elevul era forţa motrice a activităţii şcolare, nu dascălul. 
Şcoala era un loc plăcut şi amuzant: tot timpul descopereai ceva nou - lucru grozav pentru un copil. Şcoala funcţiona pe relaţii de prietenie, de suflet, cu mult cântec şi jocuri cooperative. Dascălul îşi lua timp să comunice cu copii, în rolul de frate mai mare. Exemplul lui impecabil se replica în micuţii care-şi însuşeau cu mândrie modelul. 
Educaţia elementară ţinea de la 6 la 12 ani. Manualele vremii constau în colecţii de istorioare ce transmiteau lecţii morale şi sădeau valorile biblice: altruism, abnegaţie, spirit de economie şi responsabilitate.
Următorii 6 ani, adolescentul păşea în viaţă, în toate domeniile practice: muncile câmpului, ale gospodăriei, meseriile... Apoi, la 18, pentru alţi 6 ani, tinerii urmau universitatea. 
Rezultatele cele mai vizibile ale „şcolii vechi” se descoperă în miracolul naşterii unei naţiuni puternice, naţiunea americană. Alexis de Tocqueville .......................

Şcoala „nouă” - roboţei
Idealurile creştine însă nu răspund oricărei filosofii. În locul supremei împliniri „atunci şi acolo”, natura telurică, pragmatică, îl cere „acum şi aici”. Un aşa scop scuză orice mijloace. 
La jumătatea sec. XVIII, tânărul Frederic cel Mare lansase un plan ambiţios de expansiune şi de afirmare internaţională a noului său regat, Prusia. Pe atunci, războiul funcţiona cu „carne de tun” – cu soldaţi. Pentru victorie, decisiv era devotamentul şi motivaţia lor. Frederic avea disperată nevoie de cetăţeni gata oricând să moară pentru rege. Ori, aşa ceva nu poate fi decât prin educare.
Şi aşa s-a născut şcoala prusacă, instrument desăvârşit şi monstruos care trebuia să îndoctrineze pe fiecare individ cu obedienţă, cu convingerea că deciziile regelui erau întotdeauna drepte, că ascultarea faţă de coroană era datoria supremă. Filosoful Johann Gottlieb Fichte, cel care a croit şcoala prusacă, spunea: „Şcolile trebuie să modeleze omul, şi să-l modeleze în aşa fel încât pur şi simplu să nu mai poată voi altfel decât cum voieşti tu să vrea”.
În 1763, Frederic cel Mare instituie şcoala obligatorie pentru toţi copiii între 5 şi 13 ani. Predarea se făcea doar în limba oficială, cu ignorarea limbilor grupurilor etnice care trăiau în Prusia – act curajos de globalizare. Copiii erau instruiţi fie pentru cariera militară, fie pentru cea birocratică: masa - 93% din copii, urmau Volkschule, şcoala populară; elita de 7% era instruită în Realschule, şcoala reală. În scurtă vreme, toate şcolile din Prusia au devenit instituţii de stat. 
Mecanismul a mers strună! În decursul a numai patru generaţii, Prusia a demonstrat Europei ce puteri miraculoase are acest model educaţional pentru „aici şi acum”: regatul anexase cu rapiditate Rinul de jos, Pomerania, Posen, Saxonia, Silezia, Westfalia, ş.a., devenind o mare putere mondială.
După succesul răsunător al Prusiei în războiul contra Franţei (1871), speriate, marile imperii au adoptat urgent modelul şcolii „noi”: Austria, întreaga Germanie, Italia, Elveţia, Olanda, Belgia, Franţa şi Anglia instituie şcoala prusacă obligatorie. 
Faima şcolii prusace a trecut şi oceanul. La începutul anilor 1840, Horace Mann, renumit educator american, a venit personal în Prusia ca să vadă cu ochii lui. Întors acasă, Mann a lăudat şcoala „nouă” drept modelul ideal pentru educaţia angajată intereselor statului. 

Big Brother îşi face „şcoală nouă”
Zorile industrializării şi coagularea marilor centre urbane aduc epoca şcolarizării de masă. Între 1890 şi 1910, visul statului politic care să realizeze miracolul economic, a stârnit un grup de bancheri, industriaşi şi gânditori sociali americani să facă din şcoala obligatorie instrumentul prin care să transforme naţiunea americană, dintr-un popor prea independent, într-o masă gregară, subordonată oligarhiei.
Programul „şcolii noi” - variantă americană - a fost zămislit de fundaţiile Carnegie, Rockefeller, Ford, Russel Sage şi altele. Între 1906 şi 1920, Andrew Carnegie şi John D. Rockefeller au investit în şcoală mai mulţi bani decât a dat guvernul. Psihologi străluciţi ca Edward Thorndike şi John Dewey au fost mandataţi să elaboreze strategia şcolii publice. 
Şcoala, în viziunea lui Thorndike, trebuia să fie „instrumentul de evoluţie controlată, care trebuia să stabilească condiţiile unei reproduceri selective, înainte ca masele să ia hăţurile în mâinile lor”. Pornind de la modelul biosocial al furnicarului şi al stupului, şcoala avea menirea să separe pe cei ‚buni pentru reproducere’ de cei ‚corespunzători pentru muncă’ şi de cei ‚necorespunzători’. Aşa s-a născut sistemul de teste standardizate, prin care indivizii necompetitivi aveau să descopere inferioritatea lor biologică.
Sociologul Edward A. Ross, strategul „şcolii noi”, dezvăluia scopul ei ultim: „Avem planuri de a înlătura familia, comunitatea şi biserica prin propagandă, mass-media şi sistemul de educaţie. Oamenii sunt doar nişte bucăţi de lut moale în mâinile noastre”. Iar crezul lui John D. Rockefeller era: „În visul nostru, cetăţenii se predau cu perfectă docilitate în mâinile noastre modelatoare. Educaţia caracterului şi a minţii, încă prezentă, va dispărea din mintea lor. Eliberaţi de tradiţie (creştină), ne exercităm voinţa asupra unui popor îndatorat şi ascultător. Nu trebuie să facem din ei învăţaţi, filosofi sau savanţi, nici autori, educatori, oameni de litere, artişti, avocaţi, doctori, politicieni. Din ăştia avem destui! Sarcina noastră este simplă: vrem să organizăm copiii şi să-i deprindem într-o manieră perfectă să facă lucruri pe care părinţii lor nu le făceau.” 
În această perioadă, Asociaţia Naţională de Educaţie din SUA (ANE) care strânge azi laolaltă peste trei milioane de dascăli, cade sub influenţa oligarhiei industriaşilor. La cerere, ANE creează un curriculum bazat pe valorile etice „umaniste” . John Dewey, militantul anti-creştin, serveşte ca preşedinte de onoare al ANE. Poate datorită orientării sale de stânga, ANE ajunge să dezvolte relaţii strânse cu grupurile marxiste. Asta şi explică faptul că, în 1986, atunci când universitatea din Moscova publica un set de strategii educaţionale comuniste, Centrul Naţional pentru Educaţie şi Economie a SUA îl preia integral şi-l promovează ca pe un document fundamental pentru legislaţia şcolară.
Schimbările sociale în general se produc lin, dar de cele mai multe ori, fără întoarcere. Odată cu capitalismul, idealul social promovat de „şcoala veche”, cu oameni morali, responsabili şi fericiţi în ciuda condiţiilor modeste, face loc unei societăţi de figurine-purtătoare-de-forţă-de-muncă cu chip uman, obsedate de muncă şi câştig. Iar instrumentul macabru care modelează cetăţenii să-şi conceapă viaţa în servitutea caruselului materialist, nu este altul decât şcoala.

„...Cumplit meşteşug de tâmpenie” (I. Creangă)
Spre deosebire de „şcoala veche”, unde elevul îşi dezvolta abilitatea de a învăţa independent, motivat de setea de descoperire; şi unde profesorul doar coordona din umbră, „şcoala nouă”, a răsturnat rolurile. 
Profesorul este singurul factor activ în clasă, motorul care se opinteşte să tragă clasa din punctul A – ignoranţă, în punctul B – cunoştinţe. Elevul este doar un element pasiv. Ironic, James Panton, lector la universitatea Oxford compara şcoala cu „centrul de prestări servicii”, în care elevii nu sunt decât consumatori.
De aici se nasc marile probleme de concentrare! Şcoala nu reuşeşte să reţină atenţia unui copil mai mult de câteva minute. Plictiseala creează o nevoie profundă de eliberare prin stimuli externi. Ca să recucerească atenţia elevului distrat, profesorul acţionează ca un actor care-l distrage continuu de la preocupările lui spontane. Această continuă hărţuire pentru câştigarea antenţiei creează în copil o „psihologie de şobolan”, o biochimie ale cărei rezultate sunt caracteristicile elevilor de azi: frustrare, înşelăciune, rebeliune, cruzime.
Şi urmează apoi problemele cu gândirea analitică. „Şcoala nouă” nu instruieşte în felul în care învaţă un copil. Metodologia şcolii, dictată nu de nevoile cognitive ale elevului, ci de curriculumul predestinat, blochează intuiţia, încrederea în forţele proprii şi plăcerea de a cerceta. Programul ei te face să crezi că totul este complicat şi greu de priceput. Renunţând să mai priceapă, elevul se mulţumeşte să memoreze ce i se ordonă, purtând în sine condamnarea la zădărnicie şi ignoranţă.
Contradicţiile continuă. Cu toate că profesorul este factorul activ, el ratează un lucru esenţial în actul pedagogic: relaţia personală cu copilul. Un studiu efectuat de Universitatea California, Los Angeles, pe 1.000 şcoli publice, a constatat că profesorii dispun în medie de numai 7 minute zilnic pentru relaţii personale cu elevii. Dacă împarţi aceste 7 minute la cei 30 de elevi din clasa ta, nu dispui decât de 14 secunde pentru fiecare...



Mere pădureţe
Din păcate, lipsesc studii autohtone ca să evalueze efectele „şcolii noi” în România. De nevoie, m-am limitat la statistici occidentale. 
Centrul Naţional de Statistica Educaţiei (SUA) raportează că, în 1983, 13% din toţi liceenii americani (respectiv 40% din liceenii de culoare) nu aveau capacitatea să citească cursiv. 
În 1998, doar 33% din elevii din clasa a 8-a citeau fluent, şi dintre absolvenţii de liceu, doar 40% citeau bine. Rata incapacităţii de a citi altfel decât silabisit ajungea la 38%. Reţineţi: e vorba de liceeni!
Raportul Departamentului de Educaţie a SUA din 1983, intitulat „O naţiune în pericol”, constata că 50% din adulţii aveau mari dificultăţi sau erau incapabil să citească; că imensul procent de 60% din copii fie au abandonat şcoala generală, fie au trecut clasa a 7-a de milă.
Rezultatele sunt cu atât mai dezastruoase, dacă le comparăm cu performanţele unui elev de 12 ani din Anglia anilor 1850: copilul promova o examinare riguroasă la latină, greacă şi franceză. Iar capacitatea lui de a scrie în engleză echivala cu cea a unui licenţiat de azi.

Tot „nouă”, chiar dacă postmodernă

Anii 1960 – 1970 au adus transformări culturale şi sociale nebănuite. Epoca industrială, a „coşurilor de fum”, cu regimentele de braţe de muncă, a făcut loc unei epoci privilegiate. Tehnologia şi informatizarea ridică civilizaţia materialistă la un nivel ameţitor care jalonează o nouă concepţie despre viaţă. Televizorul, distracţiile şi divertismentul surclasează pasiunea pentru cultură, performanţă şi realizări profesionale. Până şi disciplina prusacă, specifică „şcolii noi”, atât de necesară pentru societatea colectivistă, a devenit superfluă în societatea individualistă. Epoca modernă cedează în faţa postmodernismului!
În postmodernism, chiar dacă şcoala se reaşează pentru un alt „acum şi aici”, principiile rămân aceleaşi. Dacă se învaţă, este tot pentru a obţine privilegii, nu de dragul cunoaşterii.
În 1967, Oficiul SUA de Educaţie a emis un document vizionar: Behavioral Science Teacher Education Project . Era un proiect de reforme în învăţământ care să continue urmărirea scopului dintru început: aservirea indivizilor faţă de o „mică elită”. 
Documentul cerea ca lipsa de motivaţie a elevului să fie compensată prin „cultivarea plăcerii, a jocului social şi a altor atitudini compatibile cu o lume ne-muncitoare”; se cerea ca disciplinarea să înceteze cu totul şi să facă loc „gândirii pozitive”, cu respectarea drepturilor elevului. Ca să facă faţă situaţiilor noi, profesorul se cerea se devină psiho-terapeut, după prescripţiile psihologiei sociale. Credinţa în Dumnezeu, încă prezentă, trebuia înlocuită cu religia psihologiei.
Valorile fundamentale care au construit civilizaţia europeană: familia, tradiţia şi religia, sunt declarate anacronice şi dăunătoare. „În locul setului de valori tradiţionale, şcoala va ajuta pe elevi să-şi identifice şi să celebreze propriile lor valori.” Curriculumul avea în vedere corectarea „atitudinilor nepotrivite”, mai exact acele vederi considerate până ieri ca „principiale”. Printre aceste „noxe sociale” este enumerat ataşamentul religios, un „indicator al unui sistem de credinţă rigid şi nedezvoltat.” „Credinţă religioasă fermă” este pusă în categoria „mentalităţi rigide şi inflexibile”, la un loc cu bolile mintale şi cu devierile psihice.
Florile răului
Dacă cu 50 de ani în urmă, problemele cu care se confruntau educatorii erau vorbitul neîntrebat în timpul orei, mestecarea gumei, producerea de zgomot, alergatul pe coridoare, sau ţinuta necorespunzătoare, astăzi ei se confruntă cu droguri, alcool, contacte sexuale şi sarcini, violuri, sinucideri, tâlhării, agresiuni fizice şi uzul armelor de foc.
 Violenţa
Începând cu anii 1970, şcoala dezbrăcată de mijloace de disciplinare cunoaşte o escaladare a violenţei. În numai doi ani şi jumătate (1997 – 2000), sistemul şcolar din SUA a înregistrat o serie de situaţii dezastruoase soldate cu moartea a 30 persoane şi rănirea a altor 75. Într-un singur an, 1999, şcoala americană au contabilizat 2,5 milioane de jafuri şi violenţă, din care 186.000 agresiuni corporale violente şi violuri.
Pe 13 ianuarie 2006, postul de televiziune ABC, prezenta în cadrul emisiunii 20/20 episodul „Stupid America”. În obiectiv erau liceele din New York. Eforturile cameramanilor de a pătrunde în clase au fost blocate cu obstinenţă de conducerea liceelor. În cele din urmă, elevi gentili au furnizat materialul video. Clipul 1: un profesoară disperată îşi frânge mâinile, incapabilă să stăpânească boicotul clasei... Clipul 2: o jumătate din clasă doarme literalmente la ore, în timp ce proful predă monoton... Clipul 3: un licean dezbrăcat până la brâu, dansează frenetic în faţa catedrei şi a profesoarei amuzate, în timp ce clasa chiuie... Clipul 4: un grup de elevi părăsesc nonşalant clasa, ca să fumeze la toaletă nişte „iarbă” (marijuana)... Nostim, nu?
 Dăscălimea
Din slăbiciune sau convingere, dascălii se adaptează noilor convenţii sociale. 
USA Today (din 20 august 2003) aducea în discuţie moda profesorilor: şlapi, tatuaje, abdomene şi spinări goale, şorturi, inele în buric... „Codul nostru vestimentar este: „Merge orice”!”
Revista Cape Times din Africa de Sud (3 dec. 2003) publica un articol intitulat: „Şcolile sunt instituţii de reproducere a gangsterismului”, în care citează o statistică de iad: 33% din toate agresiunile sexuale din Africa de Sud sunt comise de profesori. Iar Banca Mondială aprecia că 40.000 dascăli sud-africani sunt infectaţi cu virusul HIV.
 Promiscuitatea
În ultimii ani, faimoasa Asociaţie Naţională de Educaţie (ANE) a lansat o serie „Manuale” pentru profesori. Printre alte lucruri interesante, manualul stipulează: „Copiii noştri trebuie îndrumaţi în câştigarea sănătăţii mintale, pentru a se putea conforma societăţii viitorului - o societate tolerantă faţă de orice şi cu totul lipsită de prejudecăţi cu privire la ce era socotit bun sau rău, o societate fără conflicte de atitudini şi de credinţă.” Şi ANE oferea un set de manuale de „educaţie sexuală values-free” (= fără valori constrânse) pentru clasele primare, sub numele „Viaţa de familie”. Nici unul din cititori n-ar putea anticipa conţinutul lor. De exemplu, cartea Heather are două mămici (de Leslea Newman, 2000) îl familiarizează uşor pe copil cu lesbianismul. Recomandarea ei: „Cartea este esenţială pentru copii de la 5 ani în sus din familiile cu părinţi de acelaşi sex.” Din lectură decurge o morala roză: „Cel mai important lucru despre familie este că toţi se iubesc.” O altă carte „Cine alcătuieşte o familie?”, te introduce în toate alternativele de cuplare sexuală. Volumaşul „Colegul de cameră a lui tăticu”, începe cu sosirea noului partener al tatii. Şi tăticu’ explică lui Nick: „Această legătură este doar un alt fel de iubire.” 
California a împânzit liceele cu volumul : „Un adolescent din zece! Scrieri ale tinerilor gay şi lesbiene”, (de Ann Heron, 1986). Manualele Life Skills includ, între alte lucruri să zicem utile, o introducere completă privind sexualitatea alternativă (gay, lesbiene), sexul oral şi masturbarea.
În martie 2000, Departamentul de Educaţie din Massachusetts, în colaborare cu Reţeaua de Educaţie a homosexualilor GLSEN , a iniţiat seminarul Fistgate, de instruire pentru adolescenţi (14-18 ani) şi profesorii lor, cu scopul de a promova în mod frontal stilul alternativ homosexual. Profesorii participanţi au primit chiar credite academice. Unul din cursuri se intitula „Ce nu ţi s-a spus la orele de educaţie sanitară despre sexul neconvenţional”. Două instructoare lesbi şi unul homo au reuşit să-i convingă uşor pe puştani că actul sexul este orice „obturare a unui orificiu”; că cele mai bune variante sunt cele arătate pe planşe, etc... Expunerile teoretice au fost urmate de ateliere de simulare între adolescenţi. Seminarul a stârnit o furtună de proteste din partea părinţilor, ceea ce s-a terminat cu penalizarea unor persoane responsabile, dar şi cu o recrudescenţă mai ostentativă a propagandei gay. 
Ca încoronare, ANE a acordat în 2004 premiul de „Conducere Creativă în Drepturile Omului” nu altuia, ci lui Kevin Jenings, fondatorului asociaţiei GLSEN. Putem înţelege acum de ce secretarul SUA pentru Educaţie, Rod Paige, a numit ANE-ul drept o „organizaţie teroristă”. 
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Situaţiile de criză au şi o latură bună: trezesc reacţii şi nasc reformatori. Cu câteva decenii în urmă, un grup de profesori au implementat un program de dezvoltare a valorilor morale şi a caracterului, pe o structură de 6 virtuţi: empatia, comunicarea, gestionarea problemelor, exercitarea alegerii, luarea hotărârilor şi principialitatea. 
În 1991, peste 100 şcoli elementare din Massachusetts au adoptat programul „Virtuţi fundamentale”. Efectul a fost atât de rodnic, încât a fost preluat şi în alte state din America. 
În 1992, Institutul de Etică Josephson a convocat 30 de personalităţi din lumea eticii şi a educaţiei la Aspen, Colorado (SUA) pentru elaborarea unei strategii de formare a caracterului moral în copii şi tineri. Odată cu Declaraţia de la Aspen s-a născut şi mişcare numită „Caracterul Contează!”. 

Fereastră de scăpare
Convinşi fiind de adevărul spuselor d-nei Melinda Harmon, judecător federal în SUA, anume că „părinţii cedează drepturile pe care le au asupra copiilor în clipa când îi încredinţează şcolilor publice”, un număr crescând de părinţi optează pentru alternativa „şcolii de cămin” (Home School).
Departamentul de Educaţie al SUA a raportat pentru 2003 un număr de 1,1 milioane elevi în asemenea şcoli. În realitate, cifra şcolarizării depăşeşte 2 milioane. Rata de creşte a şcolilor de cămin este de cca. 7% pe an. Care-i argumentul?
Studiile de caz din 1997 , făcute pe 5.402 copii înrolaţi în şcolile de cămin, au demonstrat că nivelul lor mediu de pregătire depăşeşte cu 30-37% nivelul elevilor din şcolile publice. Dr. Lawrence Rudner a constatat, pe un eşantion de 20.760 cazuri, că elevii care au parcurs întreg ciclul preuniversitar în familie au obţinut cele mai bune rezultate. Lucrul acesta nu era o noutate. Încă din 1986 se constatase că 60% din aceşti copii sunt mai avansaţi decât şcolarii de aceeaşi vârstă din şcolile publice cu cel puţin un an de studiu. 
Un alt lucru excepţional este faptul că copiii de culoare, de regulă codaşi, obţin rezultate similare cu cu cele ale copiilor albi: media comună este de 87% la matematică. În şcolile publice, media este de 58% pentru albi şi 24% pentru negri. 
Printre alte concluzii, două paradoxuri eclatează: primul, că suma cheltuită cu un elev în şcoala de familie pe an este numai de 546 dolari, în timp ce taxele statului pe cap de elev în şcoala publică este de 10 ori mai mare – 5.325 $! Şi al doilea , că din numărul total de mame care-şi instruiesc acasă copiii, doar 13,9% au o oarecare calificare pedagogică. Concluzia întăreşte ideea că actul învăţării sănătoase este realizat în mod primordial de elev; şi că el este adevăratul factor activ în şcoală. 
Un articol recent dintr-un cotidian central a publicat informaţia că în România a demarat, timid, „Şcoala de-acasă”, în ciuda faptului că legea învăţământului preuniversitar nu-i olferă nici o bază legală. Unii părinţi şi-au înscris copiii la şcoli particulare prin corespondenţă din străinătate, în nevoia după o recunoaştere legală. O „oră de clasă” durează doar 20 minute. Note nu există, pentru că se merge pe un singur calificativ: „foarte bine”. 
Recunoasc că şcoala de azi mai are şi părţi pozitive, la fel cum un canceros muribund mai are şi zile bune. Dacă „puţin aluat dospeşte toată plămădeala” (1 Corinteni 5:6), cu cât mai destructiv este atunci când răul prevalează binele, când binele e confundat cu răul, când părinţii nu mai au idealuri pentru copiii lor, şi când copiii, răvăşiţi de frustrări, se abandonează în orice alternativă contestatară.

Speranţa e la tine
Şcoala a naufragiat, deşi încă e pe ape. A mai rămas o ultima gardă: cei 7 ani de acasă. La care, dacă vrei, mai poţi adăuga încă 7, contopindu-te cu nedumeririle şi problemele copiilor tăi în cursul primar. Şi dacă până aici totul a mers strună, vei continua să adaugi încă „de 70 de ori câte 7”, într-o relaţie de comuniune fără sfârşit. Nu mă laud, dar ştiu că ce scriu este adevărat!
N-ai timp? Nu există. Copiii tăi sunt prioritatea zero!

Articol preluat de pe http://literacristiana.blogspot.com/

joi, 5 februarie 2009

INTERNETUL ... intre blestem si binecuvantare

Salutare la toți tinerii. 

Vă postez aici un seminar despre internet, despre avantajele și pericolele acestuia. Seminarul este foarte interesant si oferă informatii utile tânărului creștin care dorește să navigheze pe internet. Îl aveam în format mp3, dar pentru a-l posta pe blog l-am transformat în avi (chiar dacă nu este movie ci doar audio). Sper să vă placă. Aștept reacțiile voastre. 

Domnul cu voi și o seară bună.

Laurențiu și familia


duminică, 1 februarie 2009

Pașaportul biometric și semnul fiarei???

În aceste zile, pe buzele tuturor  se află pașaportul biometric, prin decizia Romaniei de a implementa acest nou tip de pașaport. Mai interesant este că se consideră că acest pașaport este pasul premergător implementării semnului fiarei și chiar este numit acest pașaport ... pașaportul diavolului. Am fost întrebat ce părere am despre acet pașaport și dacă este sau nu semnul fiarei? Voi ce părere aveți? 

În primul rând, Apocalipsa face o diferență între semnul fiarei si numarul numelui fiarei. Atenționarea se referă la semnul fiarei. Numarul fiarei ne este dat doar pentru a ne ajuta sa o identificam. Si apropos, fiara nu este diavolul… Simbolul Apocalipsei pentru diavol este balaurul/sarpele. Fiara, in profetia biblica reprezinta o imparatie pamanteasca, condusa de o persoana umana. Insasi numarul 666 subliniaza natura umana a fiarei, 6 fiind simbolul numeric pentru om si tot ceea ce face omul, spre deosebire de 7 care reprezinta desavarsirea si pe Dumnezeu. 

Poate fi advărat că pașapoartele biometrice sau codurile de bare să aibă ceva legături cu 666, dar nu acesta este semnul fiarei.  Fiind vorba de o eră a informaticii, în care calculatorul controlează totul, nu trebuie neglijat faptul că toate procesoarele, Intel, AMD, Sparc PPC, Callor etc. în instrucțiunile ascunse, accesarea BUS-ului se face cu cifra 666 (astfel ca daca codul de bare are spre exemplu un header 888, procesorul nu poate accesa informația respectiva). Dar asta nu înseamnă că acesta este semnul fiarei. Doar dacă semnul fiarei va fi ajutat și impus pe baze tehnologice și acest lucru este foarte posibil. De fapt, pentru a se împlini Apocalipsa, va fi nevoie de un ajutor al tehnologiei. Cum se va putea împlini Scriptura care spune că nu vei putea cumpăra sau vinde, decât pe un tărâm tehnologic?

De fapt societatea se îndreaptă cu pași rapizi spre o impunere a semnului fiarei (de care poate ne ocupăm altă dată), spre un control total al omenirii. Deși totul pe pământ este controlabil, deocamdată mai există bun-simț pentru a nu intra total în viața omului, dar până când??? De fapt, ni se va spune că suntem urmăriți ... în interesul nostru. (1) Și controlul încă nu e total, dar spre acest lucru se tinde. 

Pe un portal românesc de știință (2), distinsul domn Cristian Presură recunoaște că societatea internațională va fi din ce în ce mai mult controlabilă (3) și odată cu părțile bune ale controlului vor apare și părți rele. Nimeni nu va putea opri acest tren care se îndreaptă spre o limitare a libertății (de orice fel), dar odată cu aceasă cale ferată ... trenul planetei se îndreptă spre ultima gară. Eu vreau să prind trenul cel bun și în gară să mă întâlnesc cu Tata. Voi nu doriți acest lucru?

Vă prezint mai jos o exemplificare a îngrădirii libertății spre care se îndreaptă planeta. Totul se va ști despre fiecare. Totul ... ... ... 


O simplă convorbire telefonică, în care cineva dorește să comande o pizza la domicimiu. :)

Clientul: Alo, bună ziua, doresc să comand două pizza.

Telefonista: Mulţumim că aţi su   nat la Pizza Hut. Puteţi să-mi daţi numărul dvs. de identitate

(CNP: Codul Numeric Personal), domnule ?

Clientul: Numărul meu de identitate naţională...da, un moment. 178987873669.

Telefonista: Mulţumesc, dle X. Văd că locuiţi la1742 Meadowland Drive şi aveti tel. 494-2366. Telefonul dvs. de la serviciu la Lincoln Insurance este 745-2302 iar numărul de

celular este 266-2566. Adresa de e-mail este xson123@home. net. Corect?

Clientul: Mmda.. Da’ de unde aveţi toate informaţiile mele?

Telefonista: Suntem legaţi, ca orice companie, de HSS.

Clientul: HSS, ce mai este şi asta?

Telefonista: Suntem legaţi electronic de Homeland Security System, domnule.

Clientul: (oftând) Asta e. Vreau să comand două pizza, Specialul All-Meat.

Telefonista: Nu cred că este o idee prea bună, domnule.

Clientul: Cum adică? Este vreo problema cu pizza cu carne?

Telefonista: Domnule, analizele dvs. medicale arată că aveţi tensiunea arterială crescută şi un colesterol destul de mare. Conform dosarului medical, compania de asigurări nu vă permite alegerea pizzei cu carne. 

Clientul: Ceee ? Şi atunci ce-mi recomanzi?

Telefonista: Aţi putea încerca Pizza cu Soia care are procentul de grăsimi foarte scăzut. Ar trebui să vă placă.

Clientul: Ce te face să crezi că o să-mi placă?

Telefonista: Ei bine, văd aici pe monitor că săptămâna trecută aţi fost la bibliotecă şi aţi citit o carte de Reţete Culinare cu Soia. 

Clientul: Bine, bine. Dă-mi atunci două pizza mărime pentru familie.

Telefonista: Da, mărimea este potrivită pentru dvs., soţie şi cei patru copii, iar ceea ce rămâne puteţi să daţi celor doi câini. Totalul dvs. este $49.99.

Clientul: (strigând în casă) Nevastă, adu-mi te rog credit cardul!

Telefonista: Îmi pare rău domnule, dar trebuie să plătiţi cash. Credit cardul dvs. este blocat pentru depăşirea limitei. 

Clientul: Dau o fugă la o maşină ATM şi voi scoate nişte bani înainte să ajunga pizza la mine la uşă.

Telefonista: Îmi pare rău domnule, dar nici asta nu va fi posibil. Văd aici că nu aveţi nici un ban în contul dvs.

Clientul: Da, bine, n-are nimic. Trimite pizzele şi găsesc eu nişte bani în casă până ajunge. În cât timp îmi vine pizza?

Telefonista: Suntem puţin în întârziere, aş zice cam 45 de minute. Dacă vă grăbiţi, puteţi veni dvs. până aici să ridicaţi personal comanda, după ce faceţi rost de bani. Pe de altă parte, este

puţin mai jenant să căraţi pizza pe motocicletă.

Clientul: Da’ de unde ştii că merg cu motocicleta?

Telefonista: Păi scrie aici la informaţii despre vehicul. Aţi avut o maşină care v-a fost luată de compania de împrumut pentru că nu aţi plătit la timp. Alături scrie că Harley-ul dvs. este cu plata la zi şi în plus i-aţi umplut aseară rezervorul cu benzină.

Clientul: #%#^^&$% ^$@#!!!

Telefonista: V-aş sfătui să fiţi atent cu vocabularul ca să nu o păţiti din nou. Văd că aţi fost arestat pentru că aţi înjurat un poliţist, apoi judecătorul cu care v-aţi certat v-a dat 90 de zile de puşcărie. Văd că de-abia v-aţi întors în societate de câteva zile şi asta este prima pizza pe care o comandaţi.

Clientul: ... (fără cuvinte)

Telefonista: Mai doriţi altceva, domnule?

Clientul: Da, am un cupon pentru o sticlă de 2 litri de Cola, gratis.

Telefonista: Îmi pare rău, dar trebuie să citiţi mai bine. Pe cupon şi în reclama noastră scrie că persoanele care suferă de diabet nu se califică pentru oferta noastră gratuită. Noua Constituţie nu ne permite. Mulţumim că aţi sunat la Pizza Hut .... 

 

Conversaţia de mai sus, arată unde se poate ajunge destul de curând... Mulţumim Domnului

că El este credincios şi ne pune “în gardă” despre lucrurile viitoare şi ne dă înţelepciunea şi puterea necesară ca să ştim cum să trăim şi să acţionăm.   Romans 13:11  Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut.




(1) - http://florinm.wordpress.com/2009/01/30/digital-angel-marele-dezvoltator-si-producator-de-solutii-rfid-si-gps-dispozitive-de-urmarire-in-interesul-nostru/


(2) - http://www.stiinta.info/news/633/


(3) -Cristian Presura: Societatea modernă este foarte eficientă şi are un randament ridicat al muncii. Să nu uităm că avem 2 zile libere pe săptămână şi muncim doar 8 ore pe zi iar, cu banii obtinuţi, putem cumpăra lucruri pe care străbunii noştri puteau doar, cel mult, să le viseze. Imaginaţi-vă: oare am putea construi un televizor cu mâna goală? Sau o aspirină? Nici o viaţă nu ne-ar ajunge şi, totuşi, în practică, nu trebuie să muncim decât câteva zeci de minute pentru a avea bani îndeajuns cât să cumpărăm o aspirină... Societatea modernă este eficientă tehnic. Eficienţa ei, însă, este susţinută prin control.Trebuie să ştim cine-şi plăteşte taxele şi cine nu, cine trebuie să plece cu trenul, să ia marfa etc. Practic, societatea a devenit şi una informaţională unde, cu cât controlul este mai mare, cu atât eficienţa este mai ridicată. Deci, eu cred că există tendinţa intrinsecă de a creşte acest control, dar nu cred că există grupuri de interese în spatele acestei tendinţe. Este un rezultat al dezvoltării tehnologice... Pe de altă parte să nu cădem în extrema în care să credem că această tendinţă de control este de neevitat. Rămâne la latitudinea noastră să limităm aceste tendinţe de control prin legi de exemplu. Sursa: http://www.stiinta.info/news/633/