marți, 7 iulie 2009

Nu te lăsa răpus de circumstanțele prin care treci!


“Cînd au auzit vrăjmaşii noştri că am fost înştiinţaţi, Dumnezeu le-a nimicit planul, şi ne-am întors cu toţii la zid, fiecare la lucrarea lui.” Neemia 4:15

Prin oamenii care nu renunţă în faţa provocărilor şi privesc dincolo de circumstanţele vieţii spre ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru ei, Dumnezeu poate să facă lucruri uimitoare.

Acest lucru l-a făcut şi Neemia în timp ce construia zidul Ierusalimului, atunci cînd a fost confruntat cu obstacolele care i-au fost puse înainte. El nu a dat înapoi şi nu a renunţat nici atunci cînd vrăjmaşii poporului lui Dumnezeu au aranjat un complot pentru a opri lucrările începute. Fiindcă Neemia nu s-a uitat la duşmani, ci la scopul final, i-a îndemnat pe toţi cei ce lucrau să meargă înapoi la munca lor.

Cu alte cuvinte, Neemia avea privirea aţintită spre viitor. El nu s-a lăsat descurajat de circumstanţele prezente, fiindcă ştia că Dumnezeu urma să facă ceva măreţ.

Apostolul Pavel ne dă aceeaşi încurajare cînd spune: „Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitînd ce este în urma mea, şi aruncîndu-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” Fil 3:13-13

Dacă în această zi eşti descurajat, nu uita că Dumnezeu poate a îngăduit să treci printr-o vale a încercărilor pentru a te pregăti pentru marile biruinţe de mîine! De aceea, nu te lăsa răpus de situaţii. Ridică-ţi ochii şi priveşte dincolo de ceea ce ţi se întîmplă, pentru că binecuvîntarea lui Dumnezeu poate să fie chiar după colţ!

NU TE LĂSA RĂPUS DE CIRCUMSTANŢELE PRIN CARE TRECI, CI FII SIGUR CĂ DUMNEZEU A PREGĂTIT LUCRURI MINUNATE ŞI PENTRU TINE!

Sursa: www.misiune.ro


Niciun comentariu: