joi, 30 iulie 2009

Leul si măgaru







Un leu care pe vremuri fusese Împarat,
Însa pe care soarta apoi l-a detronat,
Intrase, pe cat spune un mare cronicar, -
În slujba la magar.

Facând aceasta leul nevolnic și batran,
Crezuse că măgarul, ilustrul sau stăpân,
Va ține socoteala, în vremi cine-a fost leul
Și-o să-i respecte eul,
Cu-atât mai mult ca'n vremea can leul sta pe Tron, Magarul îi fusese Curtean iubit, cocon…

E drept ca dinspre partea mancarii, n'avea grai
Sa multumeasca, leul: traia, ma rog, ca 'n rai,

Caci, la magar acasa, - nu mai le 'nsir pe-anume,
Dar se gaseau toto felul de bunatati din lume
Si dintre toate astea, nimic nu sta sub chee,

Ba liber era leul, banchete chiar sa dee,
Dar.. uite, vezi, in toate pe lume e un "dar"

Si leul, nu odata plangea un plans amar,

Caci urechiatul nostru, parca 'ntr'adins, mereu,
Cand ii era pe lume mai drag bietului leu,
Ii poruncea, cu vorbe rostite plin si rar,

Cu ifos de magar:
Ba sa-i aduca ceasca de mazagran cu pai,
Ba vant sa-i faca 'ntr'una c'un mare evantai,
Ba ii cerea, - si leul simtea nespusa greata, -

Sa-l spele pe picioare in orice dimineata…
A suferit sarmanul de leu o luna 'ntreaga,

Dar intr'o zi cu soare,

Pe cand magarul nostru era la vanatoare,
-
Isi stranse 'ntr'o desaga Avutul bietului leu
Si, parasind belsugul, s'a dus cu Dumnezeu…
Esind insa pe poarta, l-a intrebat un caine:
- Cum, leule, se poate sa fugi tu de-asa paine?!

Ce vei manca, sarmane, cu 'ncepere de maine?


- Hei, mai Grivei, -raspunse oftind, fugarul meu,
-
Cand te-ai trezit pe lume asa cum sunt eu, Leu,
-
Fost Imparat pe vremuri si mare Ghinarar,
-
Perferi un trai amar,
Preferi sa mori de foame sau sa manaci frunzar,
Dar slugă umilita nu poti fi la magar!

Să aveți o zi buna. Laurentiu

miercuri, 29 iulie 2009

Cum să faci echipă buna?


Bună dimineața și să aveți o zi buna.

Mai am 2 zile de cursuri. A fost super. Ce mă voi face anul viitor?

Mulți dintre voi veți ajunge lideri așa că veți avea nevoie de o echipă.

Dacă vrei să faci echipă cu cineva ține cont de trei lucruri:

-caracterul celui ales
-competența aceluia
-colaborarea, de care trebuie să dea dovadă acela (adică capacitatea de a face echipă bună, de a se împăca bine cu membrii echipei).

Cea mai puternică armă a unui conducător este viziunea. Tu ce viziune ai din partea lui Dumnezeu?

Laurentiu

INVITATIE

marți, 28 iulie 2009

Începe .... Dacă vreo să ajungi la succes


Pentru a obtine succesul sau a-ti atinge obiectivele,
nu iti fa probleme pentru a avea toate raspunsurile in avans.
Trebuie sa ai doar o idee clara a telului tau si sa te indrepti inspre el.

Toti cei care au ajuns unde sunt au trebuit sa inceapa de unde au fost.
Oportunitatea ta de a avea succes este chiar in fata ta.
Nu amana atunci cand te confrunti cu probleme dificile.
Imparte problemele in parti si ocupa-te de fiecare parte pe rand.

Dezvolta-ti o tendinta catre actiune.
Poti sa faci ceva sa se intample chiar azi.
Imparte-ti marele plan pentru succes in pasi mici
si fa primul pas chiar acum.

Succesul incepe prin a incepe.


Laurentiu

INVITAȚIE ... da clik aici


luni, 27 iulie 2009


Bună dimineața. Sunt Laurențiu și sunt alături de voi.

Dacă azi veți avea lucruri mai dificiel de făcut, lasă-te încurajat de Cuvântul Domnului și nu te da bătut.

Poetul Alfred de Vigny spunea că “Destinul conduce o jumătate din viaţa fiecărui om, iar caracterul cealaltă jumătate.”


Lăsați ca ziua de azi să vă fie condusă de caracter. Fiți tineri de caracter.


Laurentiu

O invițație pentru voi