duminică, 27 septembrie 2009

Cu toată viteza înainte!


Expresia aceasta e specifică vaselor maritime de pe vremuri, când vântul le era prieten și un ajutor potrivit pentru corabie. A mai fost aplicată și la locomotivele pe abur, desemnând acele condiții optime care ar face ca locomotiva să mearcă în parametrii maximi, la capacitate maximă. Îmi place expresia aceasta pentru că vreau să o aplic la noi ca biserică. Așa ar trebui să sune motoul nostru: CU TOATĂ VITEZA ÎNAINTE.
Ieri a fost primul Sabat la Târgoviște Speranța. A fost un sabat frumos, dar ca orice demaraj, acesta trebuie să nu fie prea brusc. În fața mea se deschid 3 luni de prindere a vitezei și mă rog Domnului ca apoi să putem merge și noi cu toată viteza înainte.
A fost o Sfânta Cină frumoasă, un seminar interesant și practic (zic eu), apoi o întâlnire de tinerea potrevită. În concluzie a fost un sabat care mi-a plăcut, un Sabat care îmi confirmă chemarea pe care am primit-o din partea Domnului pentru acest district. Pentru că oriunde am fi, suntem în mâna Domnului.
Vă doresc și vouă să descoperiți care vă este chemarea ...... s-ar putea să rămâneți uimiți de chemarea măreață pe care vi-o face Dumnezeu.

Și la încheiere ....

Voi ce mai faceți?

Laurentiu și familia

luni, 21 septembrie 2009

Scuze ...

Îmi cer mii de scuze celor care au intrat pe blog, așteptând postarea de duminică. Sper să găsesc iertare acum sau în veșnicie.

Sâmbăta trecută a fost o zi grea pentru mine și familie. Deși am încercat să ignorăm situația (amăgindu-ne că nu va fi nici-o diferență ...) realitatea nu e asta. Deși suntem aproape unii de alții, ochii care nu se văd se uită. Noi nu avem cum să îi uităm pe toți cei care ne-au fost simpatici și care au arătat susținere prin orice metodă, pentru că orice schimbare de district înseamnă o rupere de inimă ... adică o parte din inima noastră rămâne și la Văcărești și Pierșinari. Așa că bucurați-vă ...
De fapt, inima noastră nu va fi întregită decât pe Noul Pământ. Până atunci, trăim cu o inimă trunchiată.

Să vă binecuvânte Domnul. Vă mai aștept pe aici și poate lăsați câteva cuvinte ca semn al trecerii voastre pe aici.

Laurentiu

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Am un vis!

Am un vis ...

o lume fară invidie, fără mândrie, fără egoism ...

E greu?

Dumenzeu poate să facă visul realitate!

Dar până ATUNCI ... visul e doar o utopie? De noi depinde!


vineri, 11 septembrie 2009

La revedere!

Spun la revedere tuturor tinerilor și fraților din Văcărești și Piersinari și vă doresc să mergeți în continuare pe drumul pe care am mers împreună până acum. Blogul nu îl voi desființa, ci va fi o modalitate de a mai comunica cu voi. Să aveți o creștere frumoasă în Hristos și o dezvoltare trainică a ucenicului din tine.

Vă dau întâlnire aici, în fiecare duminică seara. În fiecare duminică seara voi scrie câte ceva pentru voi. Așa că vă mai aștept pe aici.

Blogul este deschis pentru toți cei ce cer ajutor Domnului pentru dezvoltarea unui caracter armonios, după voia lui Dumnezeu.

M Laurentiu