duminică, 14 septembrie 2008

Cosmoviziunea acestui curs



Când Dumnezeu a creat pe Adam și Eva, i-a pus în fața unei probe de loialitate foarte ușoare, la care primii noștri părinți au eșuat. Această eroare, a permis intrarea păcatului ce a atras după sine o cantitate de consecințe negative pe care noi acum le suportăm. Printre alte lucruri, păcatul a șters în bună măsură chipul lui Dumnezeu din ființa umană. Planul de salvare, ce a intrat în acțiune de odată cu păcatul, avea ca scop, printre altele, „restaurarea în om, a chipului Creatorului său” (Ed. 16-17). Acest chip al Creatorului  care trebuie restaurat este în bună parte dezvoltarea unui caracter asemănător cu cel al lui Dumnezeu, exemplificat prin Cristos, care este revelația maxima a lui Dumnezeu pentru acest pământ.


Acest curs își dorește să aprofundeze în diferite maniere și din diferite perspective, tema caracterului, așa cum este prezentat în descrierea generală a materiei (vezi secțiunea II), și obiectivele sale (vezi secțiunea IV), cu scopul de a îi permite studentului, de ce nu, nu doar dezvoltarea propriului caracter până la asemănarea cu Hristos, ci și să fie un susținător și promotor al unor caractere bune în toate persoanele cu care o să aibă de a face, fie ei elevi, prieteni, rude și chiar dacă va fi posibil până și cu cei necunoscuți.


Revenim cu detalii. Aștept comentariile și reacțiile voastre.

Laurentiu M

.


3 comentarii:

Laurentiu Matei spunea...

.......

Anonim spunea...

imi place cursul....abia astept sa incep!!!! NCA

Laurentiu Matei spunea...

felicitari NCA. E primul comentariu. Poate facem blogul acesta mai activ... Ce ziceti?
Lau