vineri, 19 iunie 2009

Duc la bun sfârşit ceea ce încep!

Dragii mei,

De aproape 4 ani, am fost adoptat împreună cu familia mea de către județul Dâmbovița. Spre sfârșitul celor patru ani, intervine o schimbare în viața noastră: responsabilitățile noastre se vor muta dinspre Văcărești/Pierșinari spre Târgoviște/Viforâta/Șotânga/Glodeni. În aceste momente ne încearcă nostalgia plecării spre alte câmpuri ... dar și bucuria mulțumirii pentru toți cei care ne-au iubit în acești patru ani (și cei care ne-au iubit au fost mulți). Așa binecuvântă Dumnezeu pe copiii Lui. Pe voi ce gânduri vă încearcă, privind la schimbarea care va veni? Aveți ceva de spus? Lansez acest subiect de discuții pentru următoarele două luni. Aștept comentariile și aprecierile voastre (și de ce nu și sfaturile voastre).
Familia Matei vă așteaptă!

Rugăciunea zilei:

Doamne, dă-mi inspiraţie şi perseverenţă să pot duce cât mai multe lucruri importante la bun sfârşit.

Citatul zilei:

Larry Winget: “Nu măsura cât eşti de ocupat. Nu măsura activitatea. Măsoara rezultatele. Nu contează atât de mult ce fac oamenii, pe cât contează ce au reuşit să ducă la bun sfârşit.”

Ilustrația zilei:

O tipă îşi vizitează soţul în închisoare. Acesta, îngrijorat de situaţia ei financiară, o înteabă:
- Cum te ajungi cu banii?
- Nici o grijă, în următorii trei ani îmi mai ajung banii primiţi ca recompensă pentru prinderea ta…

Muzica zilei :

Andre Rieu - colaj


miercuri, 17 iunie 2009

Dedică-ți viața lucrurilor importante!


Viața îți oferă multe oportunități dar și prăpăstii. Eu am ales sa-mi ocup viața cu lucruri importante și de aceea te invit și eu să alegi ca mine: aleg să-mi dedic timpul lucrurilor importante din viaţa mea.
Sambăta aceasta, 20 iunie 2009, vă invit la Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Văcărești Speranța (Băjești), la ora 10. 30 (până la aprox 12. 30) la botezul a 12 tineri din Văcărești. Va fi o ocazie unică, așa că cine nu a mai văzut cum se desfășoară un botez în cadrul Bisericii Adventiste, este invitat cu mare plăcere. Aștept comentariile (eventual întrebările) voastre pe blog sau pe mesengerul personal (chiar dacă apar off-line). Laurențiu

Rugăciunea zilei:

Doamne, ajută-mă să am ochi pentru lucrurile cu adevărat importante şi să nu mă las acaparat de cele neînsemnate.

Citatul zilei:

Richard Wurmbrand: “Bogăţiile vremelnice sunt câştigate prin cereri, darurile spirituale prin renunţări.”

Gluma zilei:

Criza financiară este atât de gravă în acest moment, încât femeile sunt nevoite să se căsătorească din dragoste.

Muzica zilei :

(1) HITURI ROMANESTI VECHI SI NOI ,DAR SUPERBE


vineri, 5 iunie 2009

LIDER: poziție sau acțiune?




Foto: bbsc30 @ Flickr

Toti oamenii de succes au obtinut succesul
pentru ca si-au pus din talentele si abilitatile lor in slujba altora.
Tu poti contribui in ceva fel celorlalti,
indiferent cat de mici iti sunt talentele.
Si tu poti obtine succesul.

Nimeni nu se bucura de succes daca nu este de ajutor.

Oamenii de succes nu se folosesc de ceilalti,
ci acestia din urma beneficiaza de pe urma oamenilor de succes,
pentru ca mai presus de orice succesul presupune a fi de ajutor.

Cu totii trebuie sa fim cineva pentru altcineva ca sa ajungem cineva.
A fi de folos este esenta succesului.

Copyright 2008 www.yourdailymotivation.com