Legenda fecioriei

A fost odata un împarat, Împaratul Alb, foarte bogat si foarte puternic. Nimeni nu îndraznea sa porneasca razboi împotriva sa, pentru ca armata sa era numeroasa si ostasii sai erau foarte viteji. De multa vreme Împaratul Negru avea de gând sa îi ocupe tronul, dar nu gasea nici o cale sa îsi îndeplineasca dorinta. Asa ca a promis mari demnitati celui care avea sa îi spuna cum poate sa îl învinga pe Împaratul Alb. Multi oameni au venit cu tot felul de idei, dar niciuna nu era destul de buna. Plictisit sa stea de vorba cu oameni lacomi dar grei de cap, împaratul a hotarât ca, daca cineva îi mai spune vreo idee care nu îl ajuta cu nimic, sa i se taie capul. Si doua trei capete au zburat nu dupa multa vreme. De atunci au încetat sa se mai ofere sfetnici pentru înfrângerea Împaratului Alb. Pâna când, la poarta Împaratului Negru a ajuns un vrajitor batrân, cocosat, cu fata hidoasa.

- Maria ta, am eu un leac pentru împlinirea dorintei tale.

- Sa îl aud, spuse împaratul.

- Trebuie sa îi slabim armata.

- Nu e o idee noua…

- Dar eu stiu cum o vom face.

Si vrajitorul l-a sfatuit sa trimita niste negustori în tara Împaratului Alb, care sa vânda niste vin fermecat.

- Cine va bea din el va avea pofte trupesti foarte mari, care nu îl vor parasi decât dupa ce se va împreuna cu mai multe femei. Vom distruge barbatii, facându-i sa alerge dupa muieri. Familiile lor vor fi distruse.

- Dar femeile vor încerca sa îsi convinga barbatii sa nu bea acest vin.

- Nu, vom trimite câtiva filosofi care vor învata poporul ca nu e nimic rau ca barbatul sa traiasca cu mai multe femei. Si ideea asta îi va cuceri pe barbati mai repede decât i-ar fi cucerit orice armata. Pe tineri îi vom convinge ca fecioria nu foloseste la nimic. Si fetelor o sa le placa ideea asta.

- Dar pâna sa ajunga vinul sa faca prapad în popor, Împaratul Alb si sfetnicii lui îi vor goni pe negustorii nostri. Nu le va fi greu sa îsi dea seama ca aceasta bautura poate distruge un popor întreg.

- Asta asa e. Daca o dam mai întâi la oamenii simpli, Împaratul Alb îsi va da seama ca e o otrava. Dar, daca îl ametim mai întâi pe împarat, daca îi ametim pe cei de la curte, nu vom avea necazuri. Iar poporul se va lua dupa ei. Atâta doar, ca ne trebuie filosofi vicleni, ca sa îi convinga pe cei de la curte ca placerea trupeasca e singurul lucru de pret în viata. Sa îi convinga ca familia si pastrarea fecioriei pâna la nunta trebuie sa devina amintiri.

- Asa sa fie. Cât va dura ca sa cucerim împaratia dusmana?

- Mult, Maria Ta, zece ani. Peste zece ani îi vom ataca, si nu vor putea sa se mai apere. Vor fi cârpe, nu ostasi. E mult timp, e adevarat. Dar stiu ca tot de zece ani astepti sa afli o cale de a o cuceri, si pâna acum nu te-a ajutat nimeni.

- Daca în zece ani nu îi cucerim, capul tau va fi taiat de calau. Daca îi cucerim, vei fi primul meu sfetnic.

- Asa sa fie. Ma duc sa pregatesc vinul.

Dupa un an de zile, negustorii Împaratului Negru reusisera sa îsi agoniseasca musterii la curtea Împaratului Alb. Împaratul însusi zisese la un ospat ca vinul lor e cel mai bun vin pe care îl bause vreodata. Cu toate acestea, el îsi daduse seama ca aceasta bautura putea aduce mari tulburari în împaratia sa. Si ceruse ca vinul fermecat sa se vânda la un pret foarte mare, ca oamenii din popor sa nu îl poata cumpara.

- Îti dai seama ca ne întârzie planurile?, îl întreba Împaratul Negru pe vrajitor.

- Nu e nimic grav, Maria ta. Mai întâi o sa slabeasca conducatorii, asa ca poate nu va mai fi nevoie de un razboi. Dar eu cred ca oamenii simpli vor gasi o cale sa faca rost de vin de-al nostru. Si vei vedea ca pâna la urma Împaratul Alb îsi va pierde mintile si îi va lasa pe oameni sa bea ce le pregatim noi. Nu trebuie sa ne nelinistim. Vei vedea, chiar daca fiul împaratului nu s-a lasat convins înca sa guste din ea, pentru ca împarateasa i-a dat o educatie aleasa, pâna la urma va bea si el. Si daca bea fiul împaratului, nici un tânar sau tânara nu va mai sta departe de vinul nostru. Si daca îi câstigam pe tineri, cine se mai lupta cu noi peste ani de zile? Batrânii? N-au nici o sansa. O armata din batrâni si bolnavi nu poate porni la lupta.

- Da, oricum am auzit ca sfetnicii batrâni sunt singurii care considera bautura noastra o primejdie pentru împaratia lor. Nu-i nimic, vor muri de batrânete, unul câte unul.

Încetul cu încetul, dezmatul prindea în ghearele sale din ce în ce mai multi dregatori, pe sotiile lor si pe copiii care se apropiau de vârsta la care ar trebui sa îsi întemeieze o familie. Fetele tinere o luau pe calea desfrâului, sub privirile îngaduitoare ale parintilor lor. Împaratul Negru îsi freca mâinile de bucurie. Chiar daca Împaratul Alb ceruse condamnarea la moarte a tuturor oamenilor simpli care, trecând peste hotarârea sa, bausera din licoarea fermecata, aproape jumatate din dregatori cumparau licoarea în cantitati tot mai mari. Victoria pe care o prevazuse vrajitorul parea a fi din ce în ce mai aproape. Dar, când Împaratul Negru era convins ca nimic nu îi va putea sta împotriva…

Fiul Împaratului Alb a anuntat sa vrea sa îsi aleaga mireasa. Ca de obicei, sfetnicii care avea fete de maritat asteptasera cu sufletul la gura acest moment. Fiecare îsi dorea sa se înrudeasca cu împaratul. În fiecare #generatie solii anuntau cu surle si trâmbite ca se cauta "cea mai frumoasa si cea mai înteleapta fata" pentru fiul împaratului. Acesta avea o zi întreaga timp sa îsi aleaga fata careia sa îi daruiasca inima. În tinuturile lor era obiceiul ca, de îndata ce împarateasa aducea pe lume un fiu, dregatorii si sotiile lor se grabeau sa mai faca copii, pâna ce aveau o fata care ar fi putut fi viitoarea împarateasa. Numai dregatorii foarte batrâni erau lipsiti de aceasta sansa. Ceilalti erau mândri ca fiicele lor puteau fi luate în casatorie de print.

De data aceasta mesajul solilor trimisi sa vesteasca alegerea miresei era putin schimbat: "Tânarul print cauta cea mai frumoasa si cea mai înteleapta fecioara, pentru a o lua de sotie…" Vestea aceasta a adus tristete în multe familii de dregatori. În ale celor la care vinul fermecat era stapân. Fetele care, convinse ca fecioria nu mai are nici o valoare, traisera în desfrâu, plângeau cu disperare. Tânarul print era atât de frumos…

A venit si ospatul din ziua alegerii tinerei mirese. De obicei, printii aveau de ales dintr-un numar mare de fete. Dar, de data aceasta, numai zece fete venisera îmbracate în alb… Celelalte îsi pierdusera fecioria, cu sau fara voia parintilor lor. Dar nici una din ele nu renuntase la gândul de a cuceri inima printului. Sperau ca printul se va razgândi, ca nu va fi multumit de frumusetea fetelor care îsi pastrasera fecioria, si ca va mai organiza înca un ospat… Asteptau cu inima strânsa ca printul sa se razgândeasca si sa le dea tuturor fetelor sansa de a lua parte la ospat. Dar asteptarea lor a fost zadarnica. Din cele zece fecioare, una era foarte frumoasa si foarte înteleapta. Printul nu a sovait si i-a cerut mâna.

Asa cum era de asteptat, în familiile dregatorilor facuti de rusine pâna la nunta a fost numai tristete si lacrimi. Unele fete regretau ca au urmat pilda parintilor lor si au trait în dezmat. Altele, care avusesera o crestere buna, regretau amarnic ca nu i-au ascultat pe parinti. Dar era prea târziu. Fiecare dintre ele îsi dorise sa fie admirata de print, chiar si pentru câteva clipe. Acestea erau momente foarte importante pentru viata unei fete de dregator. Chiar daca alta ar fi fost aleasa, totusi fiecare din ele ar fi fost admirata de print. Si de data aceasta cele mai multe fete fusesera lipsite de asemenea cinste. Si rusinea le apasa sufletele.

A venit si nunta împaratului. Mirii straluceau de frumusete. Înainte de începerea ospatului, spre surprinderea tuturor, împaratul a spus:

- Am vazut câte lacrimi a adus vinul acela în împaratia noastra. Din cauza asta s-au împutinat fecioarele de la curtea noastra. Îmi dau seama ca nu am facut bine ca i-am primit pe negutatori la noi. Îmi dau seama ca am gresit. Dar tot acum îmi dau seama ce fiu de încredere am. De aceea, îl voi lasa pe el sa conduca. De azi, ma retrag de la conducerea împaratiei. Am un urmas mult mai vrednic de o asemenea cinste. Ultima mea porunca este aceasta: falsii filosofi, învatatorii desfrâului, si toti negustorii vinului fermecat sa fie goniti de aici, si toata bautura lor sa fie aruncata. Cum a distrus fecioarele de la curte, putea distruge un popor întreg.

Hotarârea împaratului i-a luat prin surprindere pe toti. Nici macar tânarul print nu se astepta la asa ceva. Dar, cuvântul împaratului era lege pentru toti. Printul i-a luat locul, si negustorii vicleni au fost izgoniti din împaratie. Iar vechile rânduieli si-au reintrat în matca lor, spre disperarea Împaratului Negru. Si a vrajitorului care nu a mai apucat sa ajunga dregator…
***
"Legenda fecioriei" e scrisa pentru o categorie de cititori: este vorba de tinerii care, ducând o viata curata, o viata de nevointa, au pastrat deasupra capetelor lor cununa fecioriei. Stiu ca astfel de tineri sunt din ce în ce mai putini.

La ce foloseste o astfel de poveste despre feciorie? Eu am scris-o pentru a-i încuraja pe cei care duc aceasta grea cruce. Am scris-o ca o rugaminte de iertare pentru ca le-am dat ocazia sa citeasca despre teme smintitoare.

M-as bucura daca în discutiile cu tinerii care pun întrebari despre viata sexuala profesorii sau pastorii vor reusi sa aiba curajul de a discuta lucrurile direct, pe sleau, cu cuviinta dar si cu obiectivitate. Pe tineri nu îi mai conving raspunsuri gen: Subiectul sexualitate este tabu. Propun ca tinerii să caute ajutor în clarificarea problemelor din acest domeniu. Și uneori sunt muuuuulte întrebări care nu-și găsesc răspuns. Căutați-l.

Sa facem ceva nu doar pentru noi ci și pentru celalalt. Să suferim pentru el, sa ne rugam pentru el. Să îi dam o mâna de ajutor. Sa îl udam cu apa cea vie a iubirii noastre. A iubirii în numele lui Hristos…

A nome di mio Padre