Naufragiu

-Ajutor! Ne scufundam!
  Departe, in marele Ocean Pacific, un vapor numit Helen B. Sterling, se lupta a supravietui, intr-o furtuna teribila. Valuri cat muntele se loveau de el. Apa intra in cala, si parea imposibil ca vasul sa mai pluteasca mult timp.
  Mergand in cabina sa radio, capitanul a transmis chemarea dupa ajutor. Poate ca va fi auzit de cineva. Era doar o mica speranta, pentru ca vasul era la sute de mile departare de uscat, si capitanul stia ca s-ar putea sa nu fie nici o alta nava destul de aproape, ca sa auda semnalul de naufragiu.
  Furtuna a devenit mai puternica, si bravii marinari au inteles ca sfarsitul e aproape. Semnalul a fost trimis :”Ajutor!”
  La o departare de multe mile, vasul de razboi australian Melbourne naviga catre casa. Deodata, prin aer a venit semnalul disperat, de pe Sterling. Imediat, marele vas si-a schimbat directia si, cu toata viteza, s-a indreptat spre vasul ce se scufunda.
  Orele au trecut, In acelasi timp, Sterling, lovit de valuri puternice, a fost rapid avariat. Va ajunge Melbourne la timp? Parea imposibil.
  Mergand din nou la cabina radio, caitanul a trimis acest mesaj:”Nu mai rezistam inca o ora. Ne scufundam. Valurile vin asupra noastra. Barci de salvare... dar este imposibil sa supravietuiesti pe o mare ca asta. Ramaneti cu bine”
  Inapoi, de la capitanul de pe Melboulrne a venit acest emotionant si minunat mesaj:”Suntem siguri ca vom ajunge la voi. Pastrati-va curajul!”.
  Capitanul de pe Melbourne si-a respectat promisiunea. Chiar inainte ca Sterling sa se scufunde, marele vas de lupta s-a apropiat si, cu eforturi mari, a adus echipajul de pe vasul naufragiat in marea ce fierbea, la loc sigur.
  Uneori, baietii si fetele sunt exact ca vasul Sterling. Poate tu ii cunsoti pe unii dintre ei. Ei vor sa fie buni si se lupta cu ceea ce stiu ca este rau. Dar furtuni de ispite vin si pare imposibil sa le reziste.
  In vremuri ca acestea nu este decat un singur lucru de facut: acela de a transmite un mesaj catre cer: “Ma scufund! Nu mai pot rezista nici o ora!”.
  Isus va auzi. El intelege gandurile noastre de departe. Imediat, El va raspunde: “Sunt sigur ca voi ajunge la tine. Nu iti pierde curajul!”
  Nu va mai fi nici o scufundare, nici o cale rea . Isus te va salva. Evita naufragiul chemadu-l la timp.
 

O zi buna Bianca:)

Cursa Vietii tale

Tom Hudd isi parca tricicleta pe alee si se indrepta leganat spre usa,cu dosarul in mana.Cand doamna ii deschise usa,Tom,care suferea de paralizie cerebrala,o intreaba daca ar fi dispusa sa contribie la sponsorizarea lui pt cursa de triciclete,organizata de Societatea Americana impotriva Cancerului. Ea zambi si spuse:,,Desigur",apoi semna pt 3 $ pe km,gandindu-se ca Tom nu va putea parcurge mai mult de 2 km.
Dar,duminica urmatoare Tom a pedalat 45 de km!Cand s-a dus sa incaseze banii,i-a spus doamnei ca ii datora 135 $.generoasa doamna aproape a lesinat.Cand sotul ei a venit la usa sa aduca banii,s-a intors spre ea si i-a spus:
-Draga mea,anul viitor lasa-ma pe mine sa fac sponsorizari. Din 1981,Tom si fratele sau Rich(care suferea de aceeasi boala)au castigat inca 35.000 $ in beneficiul cercetarilor privind prevenirea si tratarea cancerului.Tom a simtit intotdeauna ca lumea ii subestimeaza capacitatile.El este un tanar inteligent,sensibil si cu simtul umorului,dar multi oameni nu-i observa personalitatea dinamica,din cauza ca sufera de paralizie cerebrala si are dificultati de vorbire si de vedere.
In urma cu vreo cativa ani,un pastor pe nume Taylor,l-a invitat pe Tom sa vina la biserica.La inceput a fost sceptic,dar,intr-o sambata dimineata,a intrat in masina pastorului spunand:
-Merg astazi cu tine la biserica,dar,daca nu imi place,nu mai vin niciodata! In clipa in care tom a pasit pe usa,fratele Taylor s-a apropiat de el.Taylor fusese dependent de droguri inainte sa-l cunoasca pe Dumnezeu.El a venit langa Tom,a zambit si i-a spus: -Hei,nu stiam ca ti-au dat deja drumul de la inchisoare! Tom a izbucnit in ras,complet surprins si amuzant de ciudatul simt al umorului dovedit de Taylor.Tom se bucura ca e tratat ca o persoana obisnuita.
Lui Tom i-a placut la biserica si a continuat sa vina.Pe parcursul intalnirilor,membrii isi impartaseau experientele de suferinta,bucurie,lacrimi sau veselie.Tom avea emotii cand vorbea in public,din cauza deficientei de vorbire.Dar,intr-o dimineata,Tom a luat cuvantul in fata acestei adunari de oameni uniti.Pe masura ce treceau saptamaniele,el a continuat sa vorbeasca:uneori ii facea sa rada,alteori sa planga.
Desi vecinii lui Tom nu-l considera o persoana prea talentata,el l-a oferit lui Dumnezeu tot ce a avut,inclusiv dragostea si talentul sau cel mai bun:mersul pe bicicleta.Dumnezeu ne-a dat tuturor daruri deosebite.unele s-ar putea sa ni se para firesti,ca mersul pe bicicleta.Altele,precum vorbirea,s-ar putea sa necesite incurajarea celorlalti,pt a fi descoperite si cizelate.
Atunci cand incepem sa descoperim si sa folosim darurile primite de la Dumnezeu,am intrat in cursa vietii noastre,pt ca nu este mai mare bucurie decat sa fii folosit de Creatorul Universului.

Diana

Scosi din noroi

    Aceasta este o povestioara despre un baiat foarte mic. Avea numai patru ani cand s-a intamplat istorioara; asa ca nu trebuie sa radeti cand o veti auzi.

   Il voi numi Tiny(micutul). Tatal lui Tiny a cumparat o masina si o rulota si nu cu mult timp in urma au mers cu intreaga familie intr-o frumoasa vacanta.

   Pentru un timp, toate au mers bine si toti erau fericiti.Apoi, intr-o zi, tatal s-a hotarat sa se abata de la drumul principal, si sa calatoreasca, explorand o regiune foarte salbatica prin care nu mai fusese. Era distractiv atata timp cat soarele continua sa straluceasca si drumurile denivelate erau uscate inca, dar cand norii s-au adunat si ploaia a inceput sa cada, totul deveni altfel.

   Cum mai ploua! Ploua mai mult decat cu galeata, si, curand, pamantul din jur a devenit mlastinos, iar drumul-o mare de noroi.Masina s-a impotmolit intr-un  sant, cu rulota dupa ea. Era imposibil de miscat. Tata a iesit din masina sa vada daca ar putea face ceva dar noroiul i-a acoperit ghetele si ploaia l-a udat pana la piele.

  -Este foarte rau, a spus el cand s-a suit iar in masina. Ma tem ca vom sta aici impotmoliti un timp.

  Si asa a fost. Treptat, lumina a inceput sa paleasca, pe masura ce noaptea venea furisandu-se. Bietu Tiny a inceput sa-i fie frica , si  in zadar au cautat mama si tata sa il linisteasca. Ei spuneau ca nu avea de ce sa se teama, pentru ca ar putea dormi toata noaptea in rulora. Dar Tiny nu era linistit. Lui nu-i placea ideea de a sta acolo, pe drumul ingust, parasit, in intuneric, unde ar fi putut fi loviti. Voia sa mearga acasa, sau cel putin intr-un loc in care s-ar fi putu simti iar in siguranta. Asa ca a inceput sa se roage. Era o rugaciune atat de simpla, incat unii oameni ar putea rade de ea, dar era atat de sincera... doar aceste cuvinete:"Te rog, Isuse, scoate-ne din noroi!"

  Incet, incet, ploaia s-a oprit, si tata a iesit din masina, din nou. Cu lopata, el a incercat sa dea la o parte noroiul de pe roti.

  In acelasi timp, Tiny continua sa se roage:"Te rog, Isuse, scoate-ne din noroi!". Si intre rugaciuni, se uita afara pe fereastra, la tatal sau.

  Curand dupa aceea, cand tata aproape ca a terminat de curatat rotile, o caruta s-a intamplat sa treaca pe acolo si a tras masina si rulota afara, pe un teren mai tare.

  Tiny era mai mult decat bucuros. El era sigur ca primise raspuns la rugaciunea sa si, dn acea zi pana astazi nu a uitat niciodata sa ii multumeasca lui Isus pentru ca l-a ajutat.

  Sa nu uitam nici noi astazi sa ii cerem ajutorul lui Isus, dar cel mai important sa ii multumim.

Sa aveti o zi placuta. Bianca:)

O pâine - iubire

Erau cam 10 persoane in gara si fiecare privea tragedia micilor vagabonzi ca si cum n-ar fi fost si tragedia lui.Cei doi copii incercau sa-si construiasca destinul fara sa ceara ajutor si fara sa se planga.Unul dintre calatori s-a ridicat si le-a adus copiilor cate o felie de paine si cate o chifteluta.Copiii,flamanzi,au primit darul nesperat cu maini murdare si cu ochi aprigi,fara timiditate,fara rusine,fara sa ceara.
Cel mic dintre baieti a luat chifteluta cu o manuta si felia de paine cu cealalta manuta.A muscat din chifteluta aceea si,spre marea uimirea tuturor,a scuipat repede,aruncand cat colo ceea ce mai ramasese.Oare cel mare va manca?...Stii ce a facut?Fara sa priveasca spre cel mic,a facut exact acelasi lucru:a muscat din chifteluta si imediat dupa aceea,a scuipat,stergadu-si limba cu maneca puloverului.S-au orientat mai apoi spre felia de paine,muscand cu pofta din ea. Oare nu le-a placut?Sau poate ca era prea usturoiata?Sau poate....Stii ce cred?Copii nu cunosteau gustul unei chiftele,unei supe bune...ei cunosteau doar gustul painii care insemna pt ei cea mai buna mancare
Primim uneori mai mult decat ne-am dorit,dar dorinta noastra dupa ceva anume,dupa ceva ce poate sa incapa in mintea si in sufletul nostru refuza darul pe care nu l-am cerut.Privim cu sufletul flamand catre paine-intelegere sau painea-atentie si cand ni se intinde o farama din paine-iubiren-o recunoastem,caci ne-am saturat viata cu altele.
As dori sa ne trezim din somnul nostru de oameni ,,grabiti",ca sa vedem darul care il asteapta cei dragi de la noi;as dori sa nu ne incurcam niciodata pachetele,si copiii sa nu cunoasca dezamagirea...Caci altfel,vom avea amara surpriza sa descoperim ca pachetul-cadou pe care l-am pregatit o viata este expirat si copii de azi sunt in cautare de altceva-de viata,de soare,de bucurie si de speranta...Iar viata lor nu are loc si pentru noi,caci noi nu am stiut sa oferim cadoul potrivit.

Sa aveti o zi placuta...Diana:)